Noi detalii despre fetița de 7 ani căreia i-a fost amputat piciorul în urma accidentului de lângă parcul Pantelimon

62470913

Fetiţa de 7 ani rănită în urmă cu o săptămână, în accidentul din parcarea Parcului Pantelimon, în urma căruia fratele său de 9 ani a murit, a fost transferată de la ATI, unde s-a aflat după ce i-a fost amputat piciorul.

Anunţul a fost făcut de bunicul copiilor, care a făcut apel la autorităţi pentru schimbarea şi înăsprirea legislaţiei, inclusiv prin dublarea pedepselor pentru cei care conduc fără permis, în condiţiile în care la volanul maşinii care a produs accidentul se afla un tânăr de 17 ani care nu deţinea permis de conducere.

”A fost scoasă de pe secţia ATI şi mutată în salon”, a relatat bunicul copiilor la Antena 3, precizând însă că fetiţa - care este internată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Capitală - nu a dormit toată noaptea.

”Sperăm ca măcar ea să fie în viaţă şi să o ajutăm şi să ne bucurăm de orice zi alături de ea”, a precizat el.

”Familia mea este îndurerată, nu ne vine să credem ce ni s-a întâmplat”, a declarat bărbatul, amintind că duminică să împlineşte o săptămână de la tragedia care le-a lovit familia. El a spus că nepoţii săi mai aveau nici 10 metri până la intrraea în parc, la momentul la care accidentul a avut loc.

”Ne simţim groaznic... Durere...Pentru noi viaţa nu mai are niciun sens”, a afirmat el.

Bunicul copiilor afirmă, referindu-se la autorul accidentului, aflat în arest în preventiv, că ”cceşti oameni vor să scape cu control judiciar pe motiv că a fost o joacă”.

El a făcut apel la autorităţi, la ministrul Justiţiei, Guven, la parlamentari, să fie modificată legislaţia, să fie înăsprită.

”Cerem să se dubleze pedepsele pentru cei care conduc fără permis”, a cerut bărbatul, argumentând că autorul accidentului a condus conştient că nu are permis. El a adăugat: ”Să se schimbe legea, ONG-urile să ajute, societatea civilă, să fie lege egală şi dreaptă pentru toţi!”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62280214
Românii din străinătate se întorc acasă. Trafic infernal la vămile Nădlac și Petea

Peste 250.000 de persoane au tranzitat graniţa cu Ungaria în ultimele 24 de ore, o creştere de aproximativ 112% faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat duminică Poliţia de Frontieră.

62343872
Ce a ajuns Vama Veche: 19 lei o salată de varză. ”Sunt prețuri OK. Nu ai bani, mergi în Caraibe”

Prețurile pe litoral sunt mai mari ca niciodată, iar comercianții fac tot posibilul de a stoarce și ultimul leu de la turiștii care au mai dat o șansă stațiunilor românești de la Marea Neagră. Așa a ajuns o salată de varză să coste 19 lei în Vama Veche.

62472156
Cei mai iuți poștați români s-au luat la întrecere la Iași: ”Dacă David Popovici a putut, Lucian al nostru poate și el”

Cei mai iuți poștași din țară s-au luat la întrecere sâmbătă la Iași, la Marșul Factorilor Poștali.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.