Nelu Tătaru: "Voi discuta cu premierul despre o vaccinare anti-COVID obligatorie a angajaţilor din spitale şi şcoli"

62158890

Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului Florin Cîţu şi fost ministru al Sănătăţii, a declarat că va discuta, miercuri, cu premierul despre o posibilă vaccinare sau testare obligatorie referitoare la COVID-19 a angajaţilor din spitale şi şcoli.

"În acest moment, discuţiile sunt despre obligativitatea unor vaccinări sau a unor testări, dar deciziile se vor lua în următoarea perioadă (...), ne gândim la tot ce înseamnă structuri ale statului, tot ce înseamnă spital, tot ce înseamnă şcoli", a spus Nelu Tătaru, miercuri, la ieşirea din Ministerul Sănătăţii.

El a precizat că imunizarea sau testarea obligatorie nu vor fi impuse până nu va fi furnizată o evaluare pe care a solicitat-o privind numărul de angajaţi din sistemul medical care s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau care au trecut prin infectarea cu acest virus, informează Agerpres.

Nelu Tătaru a precizat că a discutat cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, cu doi secretari de stat în acest minister şi cu vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, Laszlo Attila, pe tema situaţiei actuale, în contextul valului 4 al pandemiei.

El a spus că există un plan de rezilienţă de 1.500 de paturi la terapie intensivă. Nelu Tătaru crede că este necesară o aşezare zonală şi regională a acestui număr de paturi, în contextul în care evoluţia numărului de cazuri COVID-19 diferă în ţară.

Nelu Tătaru a menţionat că a pus problema resursei umane din sănătate, care după un an şi jumătate este în continuare în prima linie în lupta cu SARS-CoV-2.

Fostul ministru al Sănătății a precizat că toate spitalele "vor satisface patologie COVID şi non-COVID" şi că se aplică principiul că pacientul cronic nu trebuie să ducă lipsă de asistenţă medicală.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62213102
Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în râul Bistrița. Omul este căutat de scafandri
Un bărbat de 60 de ani, din Neamț, este căutat de pompieri și scafandri, după ce s-a aruncat în râul Bistrița.
62213227
De la produse expirate până la mormane de gunoi. Neregulile găsite de inspectorii ANPC pe litoralul românesc, în această vară
Servicii care lasă de dorit, mormane de gunoi, mâncare stricată, alimente expirate de ani de zile, și nu în ultimul rând, condiții insalubre, de depozitare.
62213092
Crucea de pe Caraiman, cinstită de militari. Imnul României a răsunat la 2291 de metri
A răsunat imnul României la mai bine de două mii de metri altitudine, după ce militarii au urcat pe platoul din Bucegi și au sărbătorit Ziua Crucii.