Motivul pentru care o comună din Cluj se cere în afara Parcului Natural Apuseni. Ce s-ar urmări, de fapt, în zona protejată

×
Publicitate

În timp ce Comisia Europeană vrea ca până în 2030 să mărească rețeaua de zone protejate, comuna Beliș, din județul Cluj, vrea să iasă oficial din Parcul Natural Apuseni.

Primăria vrea să organizeze, pentru asta, un referendum local și susține că numai așa vor putea fi permise lucrări de modernizare. Activiștii de mediu, însă,  spun că zona turistică este, de fapt, vânată de dezvoltatori. Oricum, pentru ca localitatea să fie scoasă din aria protejată, este nevoie de o hotărare de Guvern. 

Între Cluj-Napoca și Huedin, la poalele masivului Vlădeasa, comuna Beliș se remarcă prin trasee spectaculoase și pensiuni agroturistice, în special în preajma barajului de acolo.

Recent, localnicii au fost anuntați că pe 4 decembrie ar trebui sa meargă la vot pentru a spune dacă sunt sau nu de acord cu excluderea comunei din Parcul Natural Apuseni. 

Argumentul oferit de primărie este că numai astfel  localitatea se va putea dezvolta. Este invocată și invazia gândacului de scoarță care ar fi distrus copacii din zonă, iar padurea ar trebui exploatată, fapt imposibil în condițiile stricte ale unei arii protejate. Deocamdată, edilul comunei a refuzat să ofere un punct de vedere. 

Referendumul a împărțit localnicii în două tabere.

Localnic: „Parcul a fost singurul stavil care ne-a mai ajutat și a fost împotriva acestor rechini imobiliari pentru că nu i-au lăsat să se extindă cu construcțiile în mijlocul pădurii, în mijlocul pășunii și așa mai departe”.

Parcul Natural Apuseni a fost declarat arie protejată în 2004, iar asta presupune mai multe limite pentru a conserva biodiversitatea.

Adrian Dohotaru, activist de mediu: „Se urmărește profitul pe termen scurt, adică să construiești pe buza lacului. Este folosit acest referendum ca o presiune. Moții au nevoie de o dezvoltare durabilă, nu de tunuri imobliliare”.

Alin Moș, directorul Parcului Natural Apuseni: „A crescut numărul de solicitări de avizare unor noi construcții din partea unor persoane care nu au domiciliul în această zonă”.

Pentru ca iesirea din categoria de arie protejată să se realizeze concret, e nevoie de o hotărâre de Guvern, susțin reprezentanții Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Pelerinajul de la Sfânta Parascheva i-a impresionat și pe refugiații ucraineni. ”Așa ceva nu am văzut nicăieri”

Mii de pelerini continuă să vină la Iași și să se așeze la coada din fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la Sfânta Parascheva.  

Patru cutremure într-o singură zi, în țară. Cât de vulnerabilă este România în fața unui seism major

Patru cutremure de magnitudine mică au avut loc, sâmbătă, în zona seismică Vrancea, potrivit informațiilor Institutului Național pentru Fizica Pământului.

Dispărut fără urmă după o urmărire ca-n filme prin Constanța. ”Au sărit mașinile astea prin aer pe aici”

Urmărire ca în filme sâmbătă noapte, în Constanța. Un tânăr de 29 de ani care circula haotic pe străzile orașului cu mașina mamei sale și cu permisul de conducere suspendat nu a oprit la semnalele polițiștilor, iar aceștia au pornit după el.  

Recomandări
Siegfried Mureșan, declarații comune cu PNL, USR și UDMR: „Sunt pregătit să formăm un guvern serios, reformator, proeuropean”

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a anunţat, vineri, că începe redactarea programului de guvernare, împreună cu PNL, USR şi UDMR.

Decizie majoră luată de Comisia Europeană, după protestul din Piața Victoriei al oierilor. Ce se întâmplă cu exporturile

Planul ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine a fost aprobat de Comisia Europeană (CE), astfel încât exporturile de carcase şi produse vor fi protejate de schema diferenţiată de vaccinare.

Ce s-a întâmplat cu moneda națională după desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier. Cursul BNR

Leul a scăzut vineri nesemnificativ față de euro și s-a întărit într-un procent neglijabil în fața dolarului american, cursul valutar anunțat de BNR nefiind astfel infuențat în niciun fel de desemnarea noului premier Siegfried Mureșan.