Motivarea instantei in cazul anularii abuzului in serviciu in Alba Iulia. Ce spune Parchetul instantei supreme

×
Publicitate

Instantele din tara incep sa aplice cu o intarziere de o jumatate de an decizia Curtii Consititutionale referitoare la modul in care trebuie interpretate faptele de abuz in serviciu.

Daca la Alba Iulia, un fost sef de judet a scapat de pedeapsa dupa condamnare, la Cluj, cinci inculpati au fost achitati pentru ca au incalcat o hotarare de guvern sau un contract si nu o lege sau o ordonanta de urgenta, cum a decis anul trecut in iunie Curtea Constitutionala.

Judecatorii Curtii de Apel Alba Iulia au decis sa anuleze pedeapsa primita de fostul secretar al judetului Hunedoara, gasit initial vinovat pentru abuz in serviciu si condamnat definitiv la trei ani de inchisoare cu suspendare. Dan Daniel aranjase un concurs pentru ocuparea functiei de director general la Protectia Copilului, iar cea care castigase postul si-a conceput personal subiectele de concurs. Si totusi, nu este fapta penala ce a facut el, au concluzionat magistratii, care au citat din hotararea Curtii Constitutionale.

Aceasta a decis in iunie 2016 ca articolul de lege care sanctioneaza abuzul in serviciu este constitutional, dar ca sintagma "in mod defectuos" trebuie inlocuita cu "prin incalcarea legii". Aceasta modificare face ca abuzul in serviciu sa fie fapta penala doar daca functionarul public incalca o lege sau o ordonanta de urgenta. Nu si o hotarare de guvern, cum era in cazul functionarului din Hunedoara.

Decizia Curtii de Apel Alba Iulia a fost salutata chiar de liderul PSD, judecat si el, dar pentru instigare la abuz in serviciu.

Liviu Dragnea: “Decizia de la Alba Iulia a aratat inca o data ca guvernul a avut dreptate. guvernul a spus in toata perioada de dupa adoptarea ordonantei respective ca principala motivatiei o reprezinta dorinta e sa nu se ajunga la practica neunitara in instanta sa nu se ajunga la situatia ca o instanta si cred ca a procvedat corect a considerat ca Constitutia trebuie respectata. si trecand 45 de zile nu mai produce efecte juridice."

Insa Liviu Dragnea greseste. Abuzul in serviciu nu a fost declarat neconstitutional de Curte, astfel incat sa oblige autoritatile publice sa modifice articolul in termen de 45 de zile. Curtea Constitutionala a spus doar ca o sintagma trebuie citita intr-un anume fel, iar instantele erau obligate sa aplice hotararea chiar din acel moment, iunie 2016.

La Cluj de pilda, nu mai putin de cinci inculpati au scapat de acuzatii. Faceau parte din fosta conducere a companiei Electrica Nord Transilvania si fusesera acuzati ca ar fi cumparat produse electrice contrafacute si astfel au incalcat contractul de performanta.

Lucian Marian, purtator de cuvant Curtea de Apel Cluj: "S-a ajuns la concluzia ca acele indatoriri pe care le-ar fi indeplinit defectuos nu erau prevazute de lege sau de ordonante de urgenta ci de alte normative inferioare. In speta era vorba de un contract de performanta"

Asadar, si in cazul de la Cluj, pentru ca nu au respectat norme secundare, cei 5 inculpati au scapat cu totul de procesul penal. O solutie pentru statul roman, daca se considera prejudiciat de ei, ar fi sa ii actioneze in judecata si sa ceara daune.

In ultimele luni, instantele din Romania au condamnat 71 de persoane pentru abuz in serviciu si au achitat alte 13. Nu se poate preciza daca cei din urma au scapat de pedeapsa pentru ca au incalcat norme si nu legi, ori pur si simplu, procurorii nu au avut suficiente argumente.

Parchetul instantei supreme: Prin decizia CCR din iunie 2016 nu a fost "dezincriminata” infractiunea de abuz in serviciu

Procurorii Parchetului instantei supreme arata ca decizia de anul trecut a Curtii Constitutionale - care a stabilit ca prin sintagma “indeplineste in mod defectuos” din definitia abuzului in serviciu se intelege "indeplineste prin incalcarea legii”- nu a "dezincriminat" infractiunea de abuz in serviciu. Curtea statueaza ca neindeplinirea ori indeplinirea defectuoasa a unui act trebuie analizata numai prin raportare la atributii de serviciu reglementate expres prin legislatia primara - legi si ordonante ale Guvernului, mai spun procurorii, relateaza news.ro.

"Trebuie mentionat faptul ca Decizia nr. 405/2016 este o decizie interpretativa, care nu afecteaza continutul normativ al actului controlat, ci doar intelesul sau contrar Constitutiei. Practic, fara a se declara neconstitutionalitatea textului, Curtea reinterpreteaza norma si stabileste care este interpretarea compatibila cu Constitutia. In consecinta, prin aceasta decizie nu a fost «dezincriminata» infractiunea de abuz in serviciu”, arata reprezentantii Ministerului Public.

Procurorii precizeaza ca CCR a decis in legatura cu definirea infractiunii de abuz in serviciu ca prevederile legii sunt constitutionale “in masura in care prin sintagma «indeplineste in mod defectuos» din cuprinsul acestora se intelege «indeplineste prin incalcarea legii»". Ministerul Public mai arata ca dispozitivul acestei decizii se completeaza si trebuie interpretat/aplicat in raport cu considerentele care il fundamenteaza si expliciteaza.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Medic din Sinaia, prins in flagrant in timp ce primea bani de la pacienti. Intr-o zi a facut 8.500 de lei de la 19 oameni

Procurorii sustin ca, intr-o singura zi, doctorul ar fi primit bani de la 19 oameni veniti la el sa le prelungeasca pensia pe caz de boala.

Pedeapsa primita de barbatul din Cugir care si-a injunghiat iubita si pe tatal ei pe strada. Decizia nu este definitiva

 Magistratii de la Tribunalul Alba s-au pronuntat in cazul barbatului din Cugir, care in urma cu sase luni si-a injunghiat iubita si pe tatal acesteia in plina strada.

Tutuianu: Din cate stiu, alte tari nu interzic acoperitii din presa; Walt Disney a lucrat pentru CIA

Presedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Tutuianu, a declarat marti, la Parlament, ca problema ofiterilor acoperiti este o chestiune „extrem de delicata”, urmand sa aiba o discutie cu reprezentantii organizatiei neguvernamentale Active Watch.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.