Moțiune AUR, „România în beznă - falimentul programat al sistemului naţional". Deputații cer soluții pentru criza energetică

62590684

Deputaţii AUR, semnatari ai moţiunii simple intitulate „România în beznă - falimentul programat al sistemului naţional", subliniază în document că Ministerul Energiei a eşuat în toate dimensiunile fundamentale ale actului de guvernare.

Deputații AUR spun că Ministerul Energiei a eșuat în planificare, execuţie, cercetare, suveranitate şi protejarea consumatorului, iar România – „ţara care lumina Balcanii" - trăieşte acum cu frica întreruperii curentului.

„La mai bine de 140 de ani de la inaugurarea, la Timişoara, a primei reţele electrice de iluminat din Europa, guvernul riscă acum să închidă lumina peste întreaga ţară. La 140 de ani de tradiţie şi inovaţie tehnologică, cu atâta efort şi investiţii fără precedent şi de neimaginat pentru români, astăzi, chiar şi în era digitală, nu reuşim nici măcar să peticim bruma de investiţii care a consolidat cândva întreg sistemul energetic al ţării, coloana vertebrală a industriei energointensive. România înregistrează în prezent una dintre cele mai grave crize energetice din ultimele decenii, în care sistemul energetic naţional a ajuns într-o stare atât de fragilă, atât de vulnerabilă, înregistrându-se un potenţial real de colaps sincron, prin închiderea capacităţilor inerţiale energetice - un rezultat al unor decizii politice eronate, lipsite de o strategie de profunzime, prin angajamente europene păguboase pentru interesele economice şi de securitate naţională", se arată în moţiunea simplă, depusă miercuri de AUR, în plenul Camerei Deputaţilor.

AUR acuză Guvernul că a lăsat România în pragul colapsului energetic

Semnatarii moţiunii spun că, peste toate aceste strategii „care au pus în pericol securitatea ţării", închiderea succesivă a hidrocentralei Vidraru, a Reactorului 1 de la Cernavodă şi a majorităţii termocentralelor de reglaj primar a condus în mod clar la o reducere şi mai mare a rezervei sincrone de energie a ţării.

„Ca rezultat, România a ajuns la una dintre cele mai contraperformante situaţii la nivel european, adică are o reţea instabilă, cu pierderi uriaşe, cu preţuri explozive şi o populaţie adusă în pragul sărăciei energetice. România are şi cele mai mari preţuri la energie din UE, raportate la puterea de cumpărare reală. O gospodărie medie cheltuieşte 20 - 25% din venituri pe energie - dublu faţă de media UE, iar industria e sufocată, populaţia trăieşte în frig şi teamă. Ţara care lumina Balcanii trăieşte acum cu frica întreruperii curentului. Acestea rezultă nu din analize sumare, ci din analize de profunzime! (...) Prin toate acestea, este limpede că Ministerul Energiei a eşuat în toate dimensiunile fundamentale ale actului de guvernare: planificare, execuţie, cercetare, suveranitate şi protejarea consumatorului. Această moţiune arată situaţia tragică la care am ajuns, dar la care putem contribui decisiv să oprim această degradare, cu soluţii adaptate nevoilor ţării", mai spun semnatarii moţiunii în document.

Parlamentarii AUR acuză Ministerul Energiei de „neglijenţă, ineficienţă şi lipsă de viziune".

Moţiunea simplă va fi dezbătută şi votată lunea viitoare.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Drulă cere unificarea bugetelor sectoarelor: „Dacă New York-ul poate fi condus de un singur primar, poate fi și Bucureștiul”

Candidatul USR la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a declarat miercuri, la depunerea candidaturii, că prioritatea sa este aplicarea referendumului inițiat de Nicușor Dan privind bugetul Bucureștiului.

Touroperatorul Cocktail Holidays a depus cerere de intrare în insolvenţă. Ministerul Economiei i-a retras licenţa de turism

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului a amendat touroperatorul Cocktail Holidays cu o amendă de 34.000 de lei și i-a retras licența de turism.

Curtea Constituţională amână pentru 25 noiembrie legea referitoare la plata pensiilor private

Curtea Constituţională a amânat, miercuri, pentru 25 noiembrie, dezbaterile cu privire la sesizările depuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi AUR în legătură cu legea privind plata pensiilor private.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.