Momentul în care șoferul fugar din București este săltat de polițiști. Unde a fost găsit individul | VIDEO

×
Publicitate

Scene incredibile s-au petrecut, miercuri seară, în Sectorul 4 din București. Un șofer a fost oprit de polițiști după ce a încălcat mai multe reguli de circulație, dar a demarat în trombă în timp ce mașina lui era înconjurată de oamenii legii.

La scurt timp, autoturismul lui a fost găsit abandonat, la câteva străzi distanță, printre blocuri. Bolidul, un Mercedes alb, a fost ridicat de oamenii legii.

Mândru de ceea ce a făcut, șoferul respectiv a postat pe rețelele de socializare filmulețe din momentul în care fugea de poliție.

Ba mai mult, el a distribuit filmulețul cu isprava, pe care l-a găsit postat pe internet.

În cele din urmă, individul a fost localizat de polițiști. În timpul nopții, el a fost găsit în cartierul bucureștean Rahova, într-un apartament care aparține familiei sale. Oamenii legii l-au dus la Secția 19, după ce l-au "determinat" sa iasă din casă.

Inițial, sursele au arătat că mașina cu care a gonit miercuri noapte pe străzile din Capitală este înregistrată pe numele mamei sale, o fostă cântăreață de muzică de petrecere, care avea numele de scenă Roxy Manelista. Ulterior, informația conform căreia Roxy Manelista ar fi fost mama sa nu s-au confirmat.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62298577
Timișoara nu e mai e „Palmișoara”. Noua administrație a considerat că palmierii nu se potrivesc cu specificul orașului

Faimoșii palmieri, care odinioară dădeau un aer exotic Timișoarei, sunt din nou subiect de discuție. Noua administrație a considerat că nu se potrivesc cu specificul orașului, și a cerut să fie luați de pe străzi.

62298572
Protestatarii de pe Antiaeriană, din nou, în stradă. Aceștia cer ca trecerea să fie semaforizată. Care este motivul

Protestele de pe strada Antiaeriană din Capitală continuă, după ce un tânăr de 19 ani, care traversa regulamentar, a fost ucis pe trecerea de pietoni, în urmă cu două săptămâni.

 

62298569
Un tânăr de 20 de ani a murit îngropat de viu sub un mal de pământ. Totul s-a întâmplat sub privirile tatălui

A fost deschisă o anchetă după ce un tânăr de doar 20 de ani a murit îngropat de viu.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.