Momentul în care o autospecială de poliție aflată în misiune se răstoarnă după ce este izbită de o mașină, în București

×
Publicitate

O autospecială de poliție aflată în misiune s-a răsturnat, joi noapte, într-o intersecție din Capitală. Vehiculul a fost lovit cu putere, din lateral, de un alt autoturism. Tânăra de la volan nu ar fi auzit semnalele acustice, spun martorii.

O polițistă a echipajului, aflată pe locul din dreapta, a ajuns la spital!

O cameră de bord a surprins, puțin după ora 23:00, impactul violent. Mașina de poliție venea de pe Liviu Rebreanu, iar șoferița de pe Nicolae Grigorescu. Când au ajuns în mijlocul intersecției, șoferița a lovit în partea laterală mașina de poliție. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Vehiculul, în care se aflau 2 polițiști de la Criminalistică, era în misiune și avea semnalele acustice și luminoase pornite.

Bărbat: „Fata a trecut pe verde, dar probabil nu a auzit semnalele. Noi am fost uimiți că s-a răsturnat mașina pentru că nici șoferița care care a provocat accidentul nu avea viteză foarte mare.”

Femeie: „Eram cu niște prieteni, am coborât din mașina si eu acordat primul ajutor, așa cum au putut si ei.”

Pasagera din autospecială a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Atât agentul de la volan, cât și șoferița, au scăpat fără răni.

Oana Pîrvan, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere din București: „Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcool test. Rezultatele indicate fiind 0. Se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exctitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație. ”

În zonă s-a circulat cu dificultate până ce mașinile au fost ridicate.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62511060
Un șofer din Argeș a murit după ce mașina lui s-a izbit de un parapet de beton. Tânărul de 22 de ani ar fi circulat cu viteză
Sfârșit tragic, joi seară, pentru un tânăr de 22 de ani din județul Argeș. Mașina pe care o conducea s-a izbit de un parapet de beton, la intrarea pe autostrada București-Pitești.  
62453621
Ce este SMishing-ul? Detalii despre cum funcționează această fraudă care face noi victime
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează joi că, pe măsură ce cumpărăturile online sunt tot mai frecvente, continuă campania de fraudă prin folosirea identităţii unor companii de curierat.  
62374484
O nouă minivacanță de 4 zile. Bugetarii vor avea liber și pe 2 mai. Proiectul va fi aprobat vineri de Guvern
Ziua de 2 mai va fi liberă pentru bugetari, care vor face „punte” în weekend cu 1 mai, deja sărbătoare legală. Un proiect de hotărâre se află pe ordinea ședinței de guvern de vineri.