Moda închirierilor ia avânt în toate domeniile. Cât costă articolele dintr-o cameră de hotel

×
Publicitate

Este mai ușor să închiriezi decât să cumperi. Pe asta mizează tot mai multe companii din diferite domenii.

 

De pildă, în cel al ospitalității, pensiunile și hotelurile închiriază lenjerii de pat, prosoape sau fețe de masă pe care le primesc gata spălate și călcate. Există cerere și pentru uneltele de construcții sau chiar pentru lifturi.

De două săptămâni un bloc din Brașov are lift nou și nu este cumpărat, ci închiriat de la o companie producătoare din oraș. Imobilul de 10 etaje a fost construit în 1976, iar liftul era la fel de vechi. În primă fază a fost semnat un contract de închiriere pe șapte ani cu posibilitatea de prelungire pănâ la 25 de ani.

Constantin Neica, președintele Asociației de Proprietari: „Cheltuielile care ne-ar veni pe fiecare apartament în parte sunt destul de accesibile. Undeva ușor peste 100 de lei”.

Și în domeniul HORECA moda închirierilor ia avânt. Tot mai mulți administratori de hoteluri și pensiuni aleg să închirieze lenjeriile de pat, prosoapele, ori fețele de masă. În medie costul pentru o cameră pe lună este de patru euro, la care se adaugă tariful pentru spălat și călcat de aproximativ un euro pe kilogram. O spălătorie are peste 100 de clienți, iar angajații se ocupă inclusiv de preluarea și livrarea produselor.

inchiriat

Marius Stanca, administrator spălătorie: „Este mult mai profitabil pentru un hotel. Prețul în final e mai mic”.

Astfel de servicii sunt tot mai căutate și de persoanele fizice. Oamenii închiriază de pildă suport pentru schiuri sau biciclete.

inchiriat

Iulian Secăreanu, consilier vânzări: „O cutie decentă la achiziție pleacă de la 1.600 de lei în sus. Dacă închirierea se face o singură dată sau de două ori pe an atunci e mai pretabil să închirieze".

Numărul închirierilor de echipamente de lucru crește de la an la an cu aproximativ 10%, susține o companie din domeniu. Cele mai multe uniforme de lucru sunt căutate pentru industria alimentară, sistemul farmaceutic sau pentru industria metalurgică. Prețurile variază de la 15 lei până la 30 de lei de articol.

Mădălin Vlad, director de vânzări la o companie de închirieri echipamente de lucru: „Există o zi a săptămânii când se face livrarea echipamentelor curate și colectarea echipamentelor murdare. Pentru ca acest proces să fie unul fluent, în circulație noi punem mai multe seturi de echipamente”.

Și în domeniul construcțiilor se pot închiria unelte, betoniere sau macarale. Seriviciul este pus la dispoziția clienților atât de firme specializate, cât și de marile magazine de bricolaj.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62399826
„Nu le-am făcut nimic”. Mărturiile soțului femeii din Botoșani găsită moartă lângă fiica ei. Ambele au fost înjunghiate

Are loc o anchetă anevoiasă la Botoșani, unde o mama de 47 de ani și fiica ei de 14 au murit în locuința abandonată a unei rude.

 

62399810
A venit iarna în România. Zonele în care stratul de zăpadă măsoară 10 centimetri

A nins pe Transfăgărășan și Transalpina, după ce vremea s-a înrăutățit semnificativ la munte noaptea trecută. Drumarii au ieșit să curețe drumurile.  

62399809
Marcel Ciolacu a vorbit despre păstrarea cash-ului, în fața romilor. „Socheres parla. Măi oameni buni, eu sunt din Buzău”

În fața a patru mii de reprezentanți ai etniei romilor, premierul Marcel Ciolacu a ținut din nou să dezmintă informațiile potrivit cărora măsura privind limitarea plăților cu bani cash îi va afecta pe oamenii de rând.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.