Referendumul pentru familie. Mitropolitul Ardealului a mers la vot, la primele ore ale dimineții. Mesajul transmis

61990895
Agerpres

Referendumul pentru familie 2018. Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a votat sâmbătă dimineaţa, la scurt timp după deschiderea urnelor, la referendumul pentru redefinirea familiei.

 Mitropolitul Ardealului a votat înainte de ora 8.00, la una dintre secţiile de la Şcoala 15 din cadrul Colegiului „Octavian Goga", informează Agerpres.

„Ne rugăm bunului Dumnezeu ca să ne lumineze pe toţi şi să apărăm ceea ce e mai sfânt în viaţa noastră. Ne-am născut în familie, am crescut în familie şi votul acesta democratic este pentru noi şi pentru urmaşii noştri, pentru copiii noştri şi pentru nepoţii noştri", a declarat Laurenţiu Streza, la ieşirea de la vot.

Mitropolitul Ardealului, la referendumul pentru familie 2018

Cele 18.662 de secţii de votare organizate în ţară pentru referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei s-au deschis sâmbătă, la ora 7.00, procesul de vot urmând să se încheie la ora 21.00 şi să fie reluat duminică după acelaşi program.

Întrebarea la care sunt chemaţi să răspundă alegătorii este: „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?", decizia Legislativului vizând revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
61990887
Referendumul pentru familie 2018. Cum va modifica Constituţia

Referendumul pentru familie din 6-7 octombrie 2018 ar putea duce la modificarea Constituţiei, dacă va fi validat.

61990928
Referendumul pentru familie, 6 octombrie. Prezenţa la vot după prima zi: 5,72%. Topul județelor

Referendumul pentru redefinirea familiei are loc de-a lungul a două zile - pe 6 și pe 7 octombrie. Prezenţa la vot este decisivă: pentru modificarea Constituţiei trebuie să se prezinte la urne peste 5,68 de milioane de români cu drept de vot.

61990923
Copilul care a dispărut a fost găsit de jandarmi. Câinele familiei l-a păzit tot timpul

Un băiat în vârstă de şase ani din judeţul Dolj a fost găsit de poliţişti după ce a dispărut de acasă, vineri, el fiind îmbrăcat cu un pulover verde, pantaloni negri şi pantofi sport închişi la culoare.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.