Radu Miruță a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă, despre ceea ce s-a întâmplat la CENAFER, cu acele dormitoare din clădirea Gării de Nord, dacă sunt dispuse legal sau este vorba de o improvizație, potrivit News.ro.

”Există în contractul colectiv de muncă disponibilitatea de a fi puse dormitoare la utilizarea instructorilor care sunt în trecere. Este absolut legitim ca, pentru un angajat al CFR care tranzitează Gara de Nord și e nevoie să rămână peste noapte în București, să poată sta într-un astfel de dormitor. Nu aia este problema mea. Problema mea este când acolo, nu pentru acești oameni, ci pentru director, se amenajează un apartament și, mai cu seamă, peste asta, când într-o astfel de unitate se elaborează un atelier care face aproape industrial ciocolată, pe care directorul îl promovează pe internet spre vânzare. Una este asigurarea cazării pentru instructori, alta este activitate de producție într-un atelier de astfel de lucruri”, a transmis Radu Miruță.

Întrebat de cât timp funcționa acest atelier de ciocolată, ministrul interimar al Transporturilor a răspuns: ”Nu știu, că n-am făcut proba cu Carbon-14, dar probabil că destul de mult timp și, oricum, nu va mai funcționa”.

Miruță a precizat că a aflat despre acel atelier în urma unor sesizări.

El a mai fost întrebat dacă directorul CENAFER mai este în funcție.

”E o chestiune de ore până se fac documentele. Nu va mai fi în funcție un astfel de om”, a afirmat Miruță, care a precizat că această decizie va fi luată în cursul zilei de vineri.

El a precizat și ce va face cu restul spațiilor de locuit.

”Sub nicio formă nu mă interesează să interzic instructorilor care tranzitează Gara de Nord să poată înnopta acolo. Asta trebuie să fie permis în continuare. Trebuie un pic de igienizare, că ce am văzut acolo sunt niște condiții care n-au legătură cu spiritul gospodăresc și care nu le pot fi scuzate că nu sunt bani, că nu plouă, nu e frig, ci pur și simplu era o dezordine fantastică”, a mai declarat Radu Miruță.

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, afirmă că directorul Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară – CENAFER, Anna Maria Dudaș, își făcuse un atelier de ciocolată clandestin într-o clădire a Ministerului Transporturilor, în care își amenajase și un apartament. ”Asta nu înseamnă administrație publică în interesul cetățeanului și nici ceva ce eu admit”, susține Miruță.

Anna Maria Dudaș a fost director al CENAFER între 1 septembrie 2020 și 18 martie 2021, iar ulterior din 15 octombrie 2021 până în prezent.

„Pe doamna am dat-o afară rapid în 2021. La o lună după ce n-am mai fost la minister, a fost pusă la loc. Între timp și-a făcut un laborator clandestin de ciocolată în clădirea statului”, a scris și Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor.