Ministrul Educaţiei, criticat după ce a îndemnat studenţii să-şi caute job-uri part-time: „Nu poți trăi decent”

62553602

Senatoarea PSD Victoria Stoiciu, vicepreşedinte al formaţiunii, afirmă, miercuri, că studenţii care sunt obligaţi să muncească ar trebui să fie excepţia, nu regula.

Din păcate, foarte mulţi trebuie să muncească pe durata studiilor, deşi astfel nu se vor putea pregăti corespunzător. În plus, afirmă parlamentarul, ”dacă vii din afara marilor centre universitare şi nu ai o familie care să te susţină financiar, nu te poţi descurca doar cu bursa”.

”Faptul că un student îşi ia un job part-time ar trebui să fie o excepţie, nu regula. Regula ar trebui să fie un sistem educaţional care oferă şanse egale, care încurajează studiul serios şi educaţia de calitate”, a scris, miercuri, pe Facebook, senatoarea PSD Victoria Stoiciu, vicepreşedinte al formaţiunii.

Aceasta afirmă că nu este deloc convinsă de ”exemplele cu studenţi care «reuşesc spectaculos» să lucreze part-time şi, în acelaşi timp, să aibă note excelente”.

”Realitatea e alta: şi fără reforma lui David, existau deja mulţi studenţi obligaţi să lucreze part-time. Ştiţi de ce? Pentru că, dacă vii din afara marilor centre universitare şi nu ai o familie care să te susţină financiar, nu te poţi descurca doar cu bursa. La fel cum nu poţi trăi decent doar dintr-un part-time, când viaţa în Bucureşti sau Cluj este obscen de scumpă”, a mai transmis parlamentarul social-democrat.

Stoiciu crede că, dacă vrem cu adevărat educaţie de calitate, ”trebuie să înţelegem că investiţia în burse şi în sprijin pentru studenţi este o investiţie în viitor, nu o cheltuială”.

”Altfel, vom obţine o economie bugetară de moment, dar vom pierde mii de tineri inteligenţi şi talentaţi, care nu primesc acea mână de ajutor atunci când au cea mai mare nevoie. Şi spun asta din propria experienţă: fără bursa oferită de statul român, nu aş fi putut face niciodată o facultate. Pur şi simplu ai mei erau prea săraci. Atât de simplu. Şi de trist”, a mai transmis vicepreşedintele PSD.

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, s-a întâlnit, marţi, cu studenţii, cu ocazia Forumului Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), organizat la Timişoara.

În secţiunea de dezbateri, vorbind despre reducerea buselor studenţilor, ministrul a afirmat: ”Nu vreau să vă supăr, dar cumva poate că m-aş gândi să îmi iau un job part-time”.

Studenţii, care protestează de mai multe zile, reclamă:

-reducerea de 90% la transportul feroviar a studenţilor, limitată doar pe distanţa dintre domiciliu şi centrul universitar în care studiază, începând cu 1 ianuarie 2025 şi prelungită până la finalul anului 2026;

-tăierea fondului de burse de la 1 august 2025, modificarea valorii costului standard alocat pentru constituirea fondului, de la raportarea la salariul minim brut la cel net;

-modificarea perioadei de alocare a fondului de burse şi respectiv de acordare a burselor către studenţi;

-eliminarea posibilităţii studenţilor de pe locuri cu taxă de a beneficia de burse;

-eliminarea posibilităţii de cumulare a burselor pentru românii de pretutindeni cu burse de performanţă sau speciale.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Primarul din Mangalia a fost reţinut de DNA pentru 24 de ore, după ce ar fi primit șpagă și haine scumpe

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind suspectat de luare de mită. De asemenea, mai mulţi angajaţi ai instituţiei au fost audiaţi.

Pompierii români au plecat spre Spania cu o aeronavă militară. Vor acţiona la incendiile din regiunea Galicia. FOTO&VIDEO

51 de pompieri români, care fac parte din modulul specializat în stingerea incendiilor de pădure, au decolat, joi dimineață, de pe Baza 90 Transport Aerian Otopeni, pentru a pleca în misiune în Regatul Spaniei.

 

Încercarea unor polițiști din Pașcani de a legitima un bărbat s-a transformat într-o luptă corp la corp. Ce s-a întâmplat

Este anchetă la Pașcani, unde încercarea unor agenți de a legitima un bărbat s-a transformat într-o luptă corp la corp.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Cine este Siegfried Mureșan, europarlamentarul desemnat premier de Nicușor Dan. A fost lansat de Traian Băsescu

Un parcurs atipic pentru clasa politică românească definește traiectoria lui Siegfried Mureșan. Fără experiență în administrația publică, fără mandate în Parlamentul sau Guvernul de la București, el și-a clădit întreaga carieră pe structuri europene.

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.