„Reforma salarizării din sănătate trebuie să țină cont de realitățile din spitale, de responsabilitatea uriașă purtată zilnic de personalul medical și de nevoia de a păstra profesioniștii în sistemul public”, precizează MS.

Una dintre cele mai importante propuneri vizează modul de remunerare a gărzilor și a activității din zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare. Ministerul Sănătății consideră că majorarea cu doar 10% a tarifului orar, prevăzută în proiectul aflat în consultare, nu reflectă în mod real nivelul de responsabilitate și sacrificiile personalului medical.

Astfel, MS propune:

- Majorarea cu 100% a tarifului orar pentru gărzile și activitatea din zilele de repaus săptămânal și sărbători legale

- Diferențierea remunerației în funcție de tipul gărzii: de urgență, de monitorizare și la domiciliu

„Ministerul Sănătății consideră că remunerarea adecvată a muncii desfășurate în condiții speciale reprezintă nu doar o măsură de echitate pentru profesioniștii din sănătate, ci și o investiție necesară pentru menținerea calității și continuității serviciilor medicale oferite pacienților”, explică oficialii MS.

Salarizare în funcție de performanță pentru medici

Un element de noutate major îl reprezintă propunerea privind introducerea unei componente variabile de salarizare pentru medici, bazată pe criterii de performanță măsurabile. Modelul propus prevede:

- Salariul de bază – element fix

- Componentă variabilă – de până la 100% din salariul de bază, în funcție de indicatori de performanță

- Implementare inițială – printr-un program pilot național de 24 de luni

- Garanții privind respectarea independenței profesionale și evitarea practicilor care ar putea afecta calitatea actului medical

Unitățile administrativ-teritoriale care au în rețea spitale vor putea contribui financiar la implementarea acestui program.

Reașezarea sporurilor și reducerea discrepanțelor

Ministerul Sănătății propune clarificarea și reașezarea sistemului de sporuri, astfel încât acesta să fie aplicat unitar și echitabil pentru toate categoriile de personal. În forma actuală, textul proiectului utilizează criterii diferite de acordare a sporurilor, ceea ce poate genera interpretări neunitare și dificultăți în aplicare.

Măsurile urmăresc reducerea discrepanțelor salariale și stimularea formării profesionale continue, într-un sistem care se confruntă de ani de zile cu deficit de personal și migrația specialiștilor.

Nemulțumiri legate de sporuri și un protest al ambulanțierilor

Propunerile Ministerului Sănătății au fost făcute în contextul în care ambulanțierii au început joi un protest în fața ministerului, nemulțumiți de prevederile din proiectul noii legi a salarizării. Protestul urmează să continue la Ministerul Muncii.

Proiectul noii Legi a salarizării unitare în sectorul public, lansat în dezbatere publică de Ministerul Muncii, prevede o reformă structurală majoră a modului în care sunt remunerați cei peste 1,2 milioane de bugetari, având ca termen de aplicare integrală data de 1 ianuarie 2027. Salariile ar urma să fie stabilite pe baza unei grile cu 12 grade, iar valoarea de referință pentru 2027 a fost stabilită la 4.100 de lei.

Angajații din Sănătate sunt nemulțumiți că noul proiect al legii salarizării le-ar putea limita o parte din sporuri.

Dragoș Pîslaru, ministru interimar Ministerul Muncii: „Avem deja în lucru rezolvări posibile pentru partea de zile libere, sărbători legale, pentru partea de gărzi, pentru modul de așezare a sporurilor privind condițiile deosebit de periculoase și multiple alte lucruri.”

În prezent, sporurile diferă de la o secție la alta și sunt stabilite în funcție de volumul de muncă.

Cei care lucrează în weekend sau de sărbători beneficiază de un spor de 100%. Ministrul interimar al Muncii a evitat însă să ofere detalii despre modul în care vor fi plătite aceste ture în viitor, însă bugetul destinat sănătății este limitat la aproximativ 1,4 miliarde de lei.

Medicii și asistenții medicali amenință că nu vor mai lucra suplimentar dacă legea va fi adoptată fără schimbări în avantajul lor.

Mihaela Zaharia, medic primar, Federația Solidaritatea Sanitară: „Asta înseamnă că, în ziua respectivă, în spital să nu găsești un specialist care să îți asigure o consultație de specialitate – probabil că mulți dintre colegi vor renunța să mai lucreze în spitalele publice.”

Propuneri au venit și de la Ministerul Sănătății.

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății: „Sporul pentru gărzi și pentru ture – la sfârșit de săptămână, în sărbători legale de 10% pentru acest tip de activitate – din punctul nostru de vedere este prea puțin, și acest spor să fie mai consistent.”

Este propusă și o diferențiere a tipurilor de gărzi din sistemul sanitar: tariful să fie dublu pentru cele de urgență, pentru cele de monitorizare mai mare cu 70%, iar pentru garda la domiciliu cu 40%.

Corespondent PROTV: „Ministerul propune și majorarea coeficienților, adică o reorganizare a salariilor pentru personalul medical, care să reflecte mai bine raportul dintre muncă și responsabilitatea fiecăruia.

Și se ia în calcul și varianta în care medicii ar urma să primească și o parte din salariu în funcție de performanță. Ministrul Muncii avertizează însă că astfel de schimbări ar determina și alte categorii de angajați să ceară modificări.”

Forma finală a proiectului de lege ar urma să fie prezentată săptămâna viitoare.

Dezbaterile ar fi generat în spațiul online și o serie de controverse, iar ministrul interimar Dragoș Pâslaru acuză o campanie de dezinformare. Potrivit acestuia, aproape 50 de pagini de Facebook ar fi răspândit coordonat informații false și mesaje alarmiste.