MFE oferă până la 200.000 de euro celor care vor să deschidă afaceri la țară. Care sunt condițiile

×
Publicitate

În mediul rural, numeroase familii nu reușesc să le asigure copiilor produse de strictă necesitate. O nouă linie de finanțare, anunțată de Ministerul Fondurilor Europene, oferă până la 200 de mii de euro celor care vor să deschidă afaceri la țară.

Principala condiție este ca profitul să fie cheltuit pentru a crește calitatea vieții localnicilor care ar urma să fie angajați în firmele respective. Ar fi una dintre metodele de a reduce sărăcia care în satele românești a atins o rată de 37%.

40% dintre părinţii din mediul rural nu au reuşit în această vară să le asigure copiilor alimentele şi produsele de bază, arata un studiu World Vision.

Venitul pe membru de familie este de două ori mai mic la sat decât la oraş - spune şi Ministerul Agriculturii. Iar tinerii care nici nu lucrează şi nici nu învaţa sunt de aproape trei ori mai mulţi în sate decât în oraşe.

În încercarea de a rezolva, măcar parţial, aceste probleme, Ministerul Fondurilor Europene pune la bătaie 21 de milioane de euro pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale la ţară.

Liliana Dragomir, directorul AJOFM Braşov: ”Pot accesa fonduri europene pentru dezvoltarea comunităţii, şi bineînţeles a acelei întreprinderi sociale".

Concret, se pot lua între 40 şi 200 de mii de euro. Condiția este ca cei care accesează fondurile să angajeze minimum doi tineri care nu lucrează și nici nu merg la școală. Banii vor fi viraţi în două tranșe: trei sferturi la început, restul, după ce se face dovada angajărilor.

Asociaţiile, fundaţiile, cooperativele şi casele de ajutor reciproc pot înfiinţa întreprinderi sociale, dacă îndeplinesc trei condiţii: aloca aproape tot profitul pentru a face bine comunităţii, transmit patrimoniul unei alte întreprinderi sociale în caz de lichidare şi asigură un raport de maximum 1 la 8 între cel mai mare şi cel mai mic salariu plătit.

Fundaţia pentru asistenţă socială şi tineret din Săcele, judeţul Braşov are atestat de întreprindere socială pentru pensiunea de trei stele pe care o deţine.

Anca Mariaș, angajată: "Avem 14 camere, preţul pe noapte la single este 90 de lei şi duble 120 de lei. Am avut turişti şi din străinătate, a mers foarte bine".

Aici lucrează tineri care au învăţat meseria de bucătar sau cameristă tot cu ajutorul fundaţiei. Banii obţinuţi din cazare sunt reinvestiţi în cursuri pentru alţi beneficiari.

Daniel Hristea, preşedinte fundaţie: "Veniturile au fost de aproximativ 40 de mii de euro pe an, ceea ce înseamnă aproape jumătate din veniturile fundaţiei. Întreprinderea socială se axează mai mult pe generarea de locuri de muncă şi pe formare profesională pentru tineri".

Unul dintre ei este George Condra.

George Condra, beneficiar: "Fac lucrări în construcţie, amenajări interioare, mai multe. Viaţa mea s-a schimbat foarte mult, am putut să avansez. Pe parcurs, dacă o să avansez cu lucrările, da, o să şi angajez".

În toată ţara sunt atestate aproape 200 de întreprinderi sociale, însă majoritatea sunt în oraşe. Prioritate au cei care vor derula mai ales activităţi în domeniul agricol.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62151129
Proiect european: Din 2024, CFR va trebui să despăgubească călătorii dacă trenurile vor avea întârzieri

La fel ca toți operatorii feroviari europeni, CFR va trebui să îi despăgubească pe călători dacă trenurile sale întârzie. În plus, compania va fi obligată să ofere alternative de transport la destinație, inclusiv cu avionul, dacă o cursă a fost anulată.

62134584
Județele cu cel mai mare număr de infectări cu COVID-19. Peste 300 de cazuri noi în București

Coronavirus România, 4 octombrie. Municipiul Bucureşti - 336 şi judeţele Iaşi . 127, Bacău - 107, Braşov -82 sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare.

62151119
Locul cu cea mai lungă denumire: un singur cuvânt de 85 de litere

O colină din Noua Zeelandă este locul de pe Pământ cu cel mai lung nume format dintr-un singur cuvânt. Denumirea are nu mai puțin de 85 de litere și le dă mari bătăi de cap turiștilor care încearcă să o pronunțe.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.