Metoda aplicată de autoritățile din Oradea pentru a descoperi infectații cu Covid19 asimptomatici

×
Publicitate

Aşa numita testare în grup pentru SARS-COV-2 este soluţia pe care au găsit-o cercetătorii germani. Este eficientă mai ales în cazul persoanelor asimptomatice, pentru că acestea pot fi izolate rapid, tratate şi astfel boala nu se răspândeşte.

Şi autorităţile din Oradea încearcă aceeaşi metodă în rândul medicilor, dar şi a celor aflaţi în carantină.

Doctorul Gheorghe Carp, managerul unic desemnat în perioada de stare de urgenţă la conducerea tuturor spitalelor din Oradea, a decis folosirea acestei metode. Potrivit acestuia este eficientă, pentru a identifica rapid persoanele infectate şi a le separa de cele sănătoase.

Practic, probele sunt prelevate - aşa cum ştim - din gât sau nas. Dar de la mai multe persoane. Sunt aşezate apoi în grupuri şi prelucrate o singură dată, în loc de individual.

La un exemplu concret de 50 de indivizi verificaţi pentru COVID, se fac grupuri de câte 5 probe şi se testează totul de-o dată.

În cazul în care un astfel de eşantion este pozitiv, atunci toate persoanele din mostra respectivă trebuie retestate. Înseamnă că una din ele sau chiar mai multe au Covid.

Dacă, în schimb, rezultatul este negativ, retestarea nu mai are loc. Se consideră că persoanele din eşantion nu au boală!

În Oradea, metoda de testare colectivă se foloseşte mai ales în rândul cadrelor medicale, dar şi a persoanelor aflate în izolare.

Există şi specialişti în micro-biologie care susţin că nu este eficientă în cazul persoanelor cu o cantitate mică de virus. Adică, o încărcătură virală scăzută.

Asociaţia Medicală Germana a demonstra însă că poate obţine rezultate de laborator de calitate egală cu cele obţinute prin testarea individuală. Profesorul Erhard Seifried de la Serviciul de Donare de Sânge din Germania, susţine că, acest lucru ar permite creşterea testărilor pe zi de la 40 de mii în prezent la 200.000, fără a reduce calitatea înaltă a diagnosticului.

Profesor dr. Erhard Seifried: "Pentru că trebuie să facem diferenţele între pacienţii simptomatici, infecţioşi, care sunt uşor de identificat şi de pus în carantină şi cei asimptomatici. Sunt multe persoane infectate care nu au simptome, dar pot transmite boala şi este foarte important să fie fie identiticate şi băgate în carantină pentru a preveni răspândirea infecţiei."

Drepturile la invenţie pentru testarea colectivă sunt deţinute în comun de Universitatea Goethe şi Crucea Rosie Germană.

Cei care au brevetat acest tip de testare spun că este de mare ajutor mai ales în rândul medicilor, pompierilor, distribuitorilor de mărfuri sau vânzătorilor.

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62088520
Cum vom primi Lumina Sfântă în noaptea Învierii. Acordul semnat între Patriarhie și MAI

Ministrul de Interne Marcel Vela a prezentat acordul semnat între Ministerul Afacerilor Interne şi Patriarhie privind acţiunile cu ocazia Paştelui.

62120313
O pacientă din Arad a reclamat că a fost ţinută timp de 6 ore cu o femeie moartă în salon

O pacientă infectată cu Covid-19 și internată la Spitalul de Urgență din Arad, a reclamat, luni, că a fost ţinută încuiată în salon timp de şase ore, alături de un cadavru.

62118889
Dosar penal pentru un medic de la spitalul Dimitrie Gerota. A încercat să înșele autoritățile

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a deschis un nou dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și fals intelectual, în timp ce investigau cazul de la Spitalului de Urgenţă ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.

Recomandări
Id262179 inquam photos george calin
Nicușor Dan, după întâlnirea cu șeful NATO: Atacurile din Marea Neagră, noi încercări ale Rusiei de a destabiliza România

Nicușor Dan a ținut o scurtă conferință de presă după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în care a vorbit despre incidentele din ultimele zile care au avut loc în Marea Neagră.

Judecator decizie
Curtea Supremă a câștigat definitiv procesul prin care obligă statul să achite integral magistraților 1 miliard de euro

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului Finanţelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistraţi.

Vlcsnap 2026 10 15 17h17m49s932
Au terminat școala de șoferi, dar nu pot încă să obțină permisul. De ce trebuie să aștepte cu lunile ca să dea examenul

Situație neplăcută în mai multe județe ale țării, unde cei care vor să obțină permisul de conducere așteaptă cu lunile să susțină proba practică a examenului. Totul, din cauza crizei de personal în care se află Direcțiile de permise.