Dosar penal pentru un medic de la spitalul Dimitrie Gerota. A încercat să înșele autoritățile

62118889
Agerpres

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a deschis un nou dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și fals intelectual, în timp ce investigau cazul de la Spitalului de Urgenţă ”Prof. Dr. Dimitrie Gerota”.

În timp ce verificau modul în care a fost făcută ancheta epidemiologică, în cazul fostului ofițer MAI care a mințit că nu a fost în străinătate, deși se întorsese recent din Israel, procurorii au descoperit o serie de noi nereguli.

Un comunicat al Ministerului Public arată că: ”Un medic epidemiolog din cadrul spitalului MAI Dimitrie Gerota a omis cu ştiinţă să ateste în materialul întocmit că un medic gastroenterolog din cadrul aceleiaşi unităţi medicale a fost contact apropiat al unei persoane depistate pozitiv cu coronavirus”.

”Totodată, a mai rezultat că, în perioada 06.03.2020 - 26.03.2020, medicul gastroenterolog, deşi cunoştea că a fost contact apropiat al unei persoane depistate pozitiv cu coronavirus, a continuat să își desfăşoare activitatea profesională în diferite unităţi medicale din mun. Bucureşti, nerespectând astfel măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii infecţiei virale”, se mai arată în comunicat.

Fostul ofiţer MAI, care a fost între timp externat din spital, are deschis pe numele său un dosar penal, pentru infracţiunea de “zădărnicire a combaterii bolilor”.

Fostul polițist a infectat 120 de persoane, dintre care una a decedat.

Săptămâna trecută spitalul Gerota a ieșit din carantină, însă nu primeşte noi pacienţi deocamdată.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62120308
Două localități din Mureș, focare de infecție: Sunt peste 50 de persoane diagnosticate cu Covid-19

Focare de coronavirus în localităţile Crăciunești şi Budiul Mic, din judeţul Mureş, unde au fost confirmate peste 50 de cazuri de îmbolnăviri, adică aproape un sfert din totalul cazurilor înregistrate în tot judeţul.

62120299
Un bărbat a adus tiruri pline cu deșeuri din Anglia. O parte din gunoaie este de negăsit

Descoperire revoltătoare făcută de autorități în judeţul Mehedinţi. Două tiruri pline cu deşeuri din Anglia ar fi ajuns cel mai probabil aruncate la voia întâmplării în natură, dacă transportul ilegal nu ar fi fost oprit la timp.

62120298
Un preot din Târgu Frumos, confirmat cu Covid 19 după ce a mers din casă în casă cu molifta

Alertă în oraşul Târgu Frumos, din judeţul Iaşi unde un preot din comunitatea lipovenească a fost confirmat pozitiv cu Covid19 după ce a mers cu molifta, din casă în casă.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.