Reprezentanta diplomației românești i-a dat replica, publicată pe contul de X. Oana Țoiu i-a adus aminte președintelui Trump că România a sprijinit militar SUA chiar dinainte să fie acceptată în NATO.

Singura dată în istoria sa când NATO a fost pusă la încercare în ceea ce privește promisiunea că un atac asupra unuia dintre membri este un atac asupra tuturor a fost după 11 septembrie.

România a răspuns apelului, chiar dacă la momentul respectiv nu era membră NATO. Am înțeles că aceasta era datoria noastră și, odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan. La fel au făcut și alți aliați.

Președintele Trump ne-a întrebat acum, la Davos, dacă Europa ar răspunde apelului SUA în momente de nevoie.

Istoria a răspuns deja la această întrebare” a scris Oana Țoiu.