Oana Țoiu, după întâlnirea oficială cu Marco Rubio: „Prezenţa SUA în România descurajează potenţiale intruziuni”

62581328
YouTube/Departamentul de Stat al SUA

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a declarat, după întâlnirea cu secretarul de stat american Marco Rubio, că prezenţa SUA în România contribuie la descurajarea ameninţărilor şi la stabilitatea regiunii.

 

”A fost o întâlnire excelentă pentru că atât pentru România, cât şi pentru Statele Unite ale Americii, parteneriatul nostru strategic este important, atât în partea de securitate, cât şi în proiectele comune pentru energie şi în legăturile umane, de fapt, care s-au dezvoltat pe fondul acestei încrederi construite de parteneriatul strategic. Este de altfel la treia oară când ne întâlnim. Ne-am întâlnit prima dată la Haga, la summit-ul NATO, şi apoi în formatul Naţiunilor Unite la New York, în formatul de lucru trans-atlantic”, a declarat Oana Ţoiu, miercuri seară, referitor la întâlnirea cu Marco Rubio.

Ea a adăugat că au agreat că prezenţa militarilor americani în România trebuie să continue.

”Am agreat împreună că este foarte important ca această prezenţă să continue şi rolul ei nu doar pentru România, ci şi pentru regiune, de fapt. Prezenţa SUA în format NATO în România are şi un efect de descurajare a unor potenţiale intruziuni, are şi un efect de stabilitate în regiune şi în ceea priveşte vecinii noştri care nu sunt încă membri ai Uniunii Europene sau membri NATO. Am discutat în partea de apărare şi de producţia care ţine de zona militară de armament şi de investiţii curente, dar şi oportunităţile de investiţii viitoare în România”, a explicat ministrul de Externe.

Oana Ţoiu a fost întrebată dacă se poate vorbi despre o prezenţă sporită a militarilor americani în România.

”În acest moment, vorbim de o miză sporită în ceea ce priveşte investiţiile şi în ceea ce priveşte dezvoltarea unor capabilităţi comune. Ei deja au luat această decizie pe care preşedintele Nicuşor Dan a şi anunţat-o în Parlament, de a creşte prezenţa în România, inclusiv ca un factor important pentru ei în strategia pe care o au faţă de Orientul Mijlociu. În ceea ce priveşte analiza posturii în Europa versus Indo-Pacific, aici or să aibă documentele oficiale cel mai probabil până la sfârşitul anului”, a afirmat Oana Ţoiu.

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, se află, miercuri, în SUA, unde a avut consultări politico-diplomatice cu secretarul de stat american, Marco Rubio. Este primul înalt oficial român care discută cu reprezentanţi de rang înalt ai administraţiei Trump. Marco Rubio este şi consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Donald Trump.

Despre vizita lui Nicușor Dan în SUA

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a afirmat că a discutat cu secretarul de stat american, Marco Rubio, despre întâlnirea dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi preşedintele Nicuşor Dan. ”Suntem aliniaţi în ceea ce priveşte posibilitatea de a o avea în primul trimestru al anului următor”, a declarat Ţoiu.

Oana Ţoiu a fost întrebată, miercuri seară, dacă a discutat cu Marco Rubio şi despre viitoarea întâlnire între Donald Trump şi Nicuşor Dan.

”Da, am discutat şi despre întâlnirea preşedinţilor şi aici suntem aliniaţi în ceea ce priveşte posibilitatea de a o avea în primul trimestru al anului următor”, a declarat Oana Ţoiu. Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat, în 15 septembrie, că vizita oficială în SUA va avea loc la începutul anului viitor. Dan va discuta cu oficialii americani despre securitate şi economie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62563484
Reducerea numărului de parlamentari la 300 stârnește noi tensiuni. UDMR și minoritățile amenință că rup coaliția

De la tăierile de angajați din primării, o nouă temă agită coaliția – reducerea numărului de parlamentari.

62580174
Ilie Bolojan: Deciziile de astăzi ale Curţii Constituţionale ne permit să punem în aplicare încă două reforme importante

Premierul Ilie Bolojan declară că deciziile Curţii Constituţionale permit Guvernului să pună în aplicare încă două reforme importante: cea a companiilor de stat şi reforma sistemului de sănătate.

62387480
AUR a depus în Senat moţiunea ”Ministrul Radu Daniel Miruţă, dovada vie că USR şi PSD-PNL sunt aceeaşi mizerie”

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a anunţat, miercuri, în plenul Senatului, că a fost depusă o moţiune simplă împotriva ministrului Economiei, Radu Miruţă.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.