Mesajul lui Iohannis de Ziua Aviaţiei Române, sărbătorită de Sfântul Ilie

62061321
Pro TV

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

În mesaj, Iohannis subliniază admiraţia tuturor faţă de profesia de aviator şi rolul important pe care "temerarii zborului" îl au în îndeplinirea misiunilor pentru protejarea suveranităţii spaţiului aerian al României.

"Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene onorează curajul şi devotamentul temerarilor zborului. În această zi, aflată sub patronajul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, transmitem recunoştinţa şi admiraţia noastră tuturor celor care au îmbrăţişat nobila profesie de aviator în slujba Aripilor Româneşti. Această structură performantă a sistemului naţional de securitate îndeplineşte misiuni complexe pentru protejarea suveranităţii spaţiului aerian al României, asigurarea transporturilor aeriene şi cooperarea cu statele aliate în cadrul misiunilor de menţinere a păcii, precum şi participarea la înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale sau în cazul unor situaţii de urgenţă", potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Totodată, arată şeful statului, Forţele Aeriene Române trebuie să continue procesul amplu de modernizare, ca parte a consolidării posturii de apărare a României, în concordanţă cu deciziile NATO.

"În acest context, salut lansarea misiunilor de Poliţie aeriană cu avioane F-16, sub comandă naţională, ca rezultat concret al acordului politic încheiat cu partidele parlamentare, la începutul mandatului meu de preşedinte, privind creşterea finanţării cheltuielilor de apărare până la 2% din PIB. Toţi cei implicaţi în industria aviaţiei civile - de transport, utilitară şi sportivă - contribuie la dezvoltarea ţării noastre şi merită recunoştinţa noastră, la fel ca toţi aviatorii militari şi civili care salvează vieţi omeneşti ori desfăşoară activităţi de cercetare, promovând, astfel, ştiinţa aeronautică românească", se arată în mesaj.

Preşedintele îi felicită pe profesioniştii din domeniul aviaţiei pentru integritate, devotament şi tenacitate.

"Sunt convins că veţi continua, cu acelaşi profesionalism, să contribuiţi la îndeplinirea de către România a obiectivelor sale fundamentale de politică externă, pe linia apartenenţei la NATO şi UE şi a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. Vă doresc sănătate, succes şi 'Cer senin'! La mulţi ani!", adaugă Klaus Iohannis.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62063971
Bărbatul suspectat de pedofilie și imobilizat cu greu de jandarmi în Vatra Dornei a murit

Un individ de 55 de ani din Vatra Dornei, bănuit ar fi încercat să atingă în mod nepotrivit o fetiță aflată la un spectacol în centrul stațiunii, a murit sâmbătă dimineaţa la spital.

62064020
Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene. Spectacol în Piaţa Aviatorilor din Capitală

Astăzi este Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene. Dar în Buzău a fost furat startul și orașul a fost vineri în sărbătoare.

62064015
Momentul în care un belgian e bătut cu bâtele de câțiva ciobani în Bistrița

Un bărbat de 61 de ani, originar din Belgia, dar stabilit de ceva timp în Maramureș, a fost bătut crunt de câțiva ciobani în Bistrița.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.