Teodor Meleșcanu a devenit al doilea om în stat fără sprijinul ALDE. Filmul votului din Parlament

×
Publicitate

Cu susținerea PSD, Teodor Meleșcanu este de marți președintele Senatului și al doilea om în stat.

Încă senator ALDE, el a ajuns să ocupe fotoliul rămas liber după plecarea șefului său de partid, Călin Popescu-Tăriceanu.

Această situație a stârnit un scandal imens în interiorul formațiunii lui Tăriceanu, unde mulți sunt supărați că partidul a renunțat la guvernare.

Ca ministru al Afacerilor Externe, Meleșcanu este cel care a gestionat votul controversat al românilor din diaspora, atât la alegerile prezidențiale din 2014, cât și la europarlamentarele din 2019.

Teodor Meleșcanu, ales preşedinte al Senatului fără sprijinul propriului partid, a câştigat funcţia cu voturile date de social-democraţi şi câţiva colegi din parlament.

Deşi când l-a propus Viorica Dăncilă, Meleșcanu a vorbit despre mai mulţi senatori şi deputaţi care s-ar aduna în jurul său, el nu a primit niciun vot de la foştii colegi de partid.

Cei din ALDE au avut propria propunere pentru a doua funcţie în stat. Senatorul Ion Popa, dar nici el, nici Alina Gorghiu, desemnată de PNL, nu au reuşit să destabilizeze PSD. Liderii ALDE l-au avertizat pe Teodor Meleșcanu că, din momentul în care va accepta funcţia, se va putea considera demis din partid.

Decizia nu s-a pus încă în aplicare. Şi îi va costa scump pe cei de la ALDE, deoarece grupul de la Senat rămâne cu prea puţini membri şi, potrivit regulamentului, se consideră desfiinţat.

Alina Gorghiu, senator PNL: „Cum să pui un şef la Senat unul care a nenoricit de două ori votul românilor din străinătate?!? Aveţi propuneri mai decente în PSD?"

Ion Popa, senator ALDE: „Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă cei de la PNL ar fi propus tot pe cineva de la ALDE?"

Călin Popescu-Tăriceanu, preşedinte ALDE: „E un atac, o lovitură sub centură mârşavă a PSD."

Teodor Meleșcanu are 78 de ani şi este unul dintre veteranii politicii. A făcut parte din mai multe partide şi a fost ministru de Externe în mai multe cabinete, prima dată între 1992-1996, când premier era Nicoale Văcăroiu.

În 2012, era membru PNL şi deşi partidul era în conflict cu şeful statului, Traian Băsescu l-a propus şef la Serviciului de Informații Externe.

Apoi, în 2014, în ciuda asigurărilor date de Traian Băsescu, a plecat din fruntea serviciului pentru a candida la şefia ţării. După un scor foarte prost, Meleșcanu este numit pentru opt zile ministru de Externe în guvernul Ponta.

Chiar dacă nu l-au votat pe Meleșcanu, în interiorul formaţiunii lui Tăriceanu se conturează o tabără a nemulţumiţilor. Aceştia şi-ar fi dorit că partidul lor să nu fi ieşit de la guvernare şi, în orice caz, să nu i se alăture lui Victor Ponta.

De altfel, cu aceştia a negociat în ultimele săptămâni şi Viorica Dăncilă, căutând voturi pentru momentul în care Guvernul va avea nevoie de susţinere în Parlament.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61990227
Tăriceanu: ALDE va sesiza CCR pentru încălcarea Regulamentului la alegerea lui Meleşcanu

Liderul grupului senatorial al ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat marţi, după ce Teodor Meleşcanu a fost votat preşedinte al Senatului, că va sesiza Curtea Constituţională pentru modul în care acesta a fost ales.

62020359
Cum explică Teodorovici că PSD îl susține pe Meleșcanu: ”A devenit aşa, mai de stânga”

Preşedintele executiv al PSD, Eugen Teodorovici, a fost întrebat marți de jurnaliști cu  explică faptul că PSD susține la șefia Senatului o persoană care nu este membru al partidului, respectiv pe Teodor Meleșcanu.

62067499
Fifor, despre votul de încredere pentru Guvern: Venim cu o variantă până convingem

Secretarul general al PSD, vicepremierul Mihai Fifor, susţine că Guvernul Dăncilă nu va renunţa în cazul în care nu va obţine votul de încredere în Parlament.

Recomandări
Sorin grindeanu instant psd grindeanu 006inquam photos octav ganea 7
Oficial: PSD intră la guvernare. Cele 10 „priorități” din programul Guvernului PSD-Luca Niculescu

Liderii PSD au votat în favoarea intrării la guvernare într-un cabinet condus de Luca Niculescu, a transmis Sorin Grindeanu. Liderul social-democraților a anunțat și zece priorități ale viitorului executiv.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
O nouă dronă a pătruns în spațiul aerian al României. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

O dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor a pătruns miercuri după-amiază în spațiul aerian al României, în zona Mării Negre, la nord-est de Sulina.