Medicul Mircea Beuran s-a prezentat, miercuri, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie

62109950
Inquam Photos / George Calin

La intrarea în DNA, Mircea Beuran nu a dorit să dea declaraţii jurnaliştilor.

Audierea are loc cu o zi înainte ca judecătorii Curţii de Apel Bucureşti să judece contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva deciziei Tribunalul Bucureşti de la finalul săptămânii trecute, care a respins cererea de arestare preventivă a chirurgului Beuran, însă a decis ca acesta să fie plasat în arest la domiciliu. Decizia instanţei nu a fost definitivă.

Potrivit DNA, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran, în calitate de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul UMF "Carol Davila", a acceptat şi primit de la un medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză) suma de 10.000 euro în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul UMF "Carol Davila" scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită.

Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

DNA menţionează că dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării depuse de medicul care l-a mituit pe Beuran.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
62108278
Surse: Trei români de pe Diamond Princess cer să fie aduși în țară
Un turist și doi angajați români de pe "Diamond Princess" au cerut să fie aduși de autoritățile române în țară, după perioada de carantină ce le-a fost impusă din cauza descoperirii virusului ucigaș la bordul navei.
62103762
Un tânăr a sunat la 112, spunând că se sinucide. Surpriza de care au avut parte autoritățile
Un tânăr în vârstă de 24 de ani din judeţul Olt a fost amendat cu 5.000 de lei, după ce a sunat, miercuri dimineaţa, la 112 şi a spus că se va sinucide.
62108523
A întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră și a lăsat-o însărcinată. Cum s-a aflat
Un bărbat din Bistrița-Năsăud care a întreținut relații sexuale cu fiica sa minoră, pe care a lăsat-o însărcinată, a fost arestat preventiv.