Medicul din Târgu Jiu reținut după moartea unei paciente, audiat de polițiști. În dosar mai este vizat un medic din Craiova

×
Publicitate

Doi medici chirurgi, unul din Craiova, altul din Târgu Jiu, ambii foști directori ai spitalelor județene din orașele lor, au fost reținuți de poliție. Ar fi făcut greșeli, care ar fi dus la moartea pacienților lor.

Medicul din Târgu Jiu este audiat chiar la acestă oră. El a fost reținut, marți, pentru 24 de ore, pentru ucidere din culpă sub forma culpei medicale. Însă, din ce spun procurorii, și el va fi plasat cel mai probabil sub control judiciar, la fel ca doctorul din Craiova.

O astfel de decizie va presupune că medicul nu mai are voie să profeseze, până la finalizarea anchetei. Chirurgul este acuzat că, din cauza unei operații făcute de el, o femeie de 40 de ani și-a pierdut viața.

Ea a ajuns la spital cu probleme la intestine, însă operația nu a decurs bine, așa că a fost trimisă la Cluj. Acolo a murit după câteva zile.

De altfel, potrivit unor surse din anchetă, doctorii din Cluj ar fi precizat în documentele medicale că decesul are legatură cu tratamentul primit la Târgu Jiu.

Medicii, reținuți după moartea mai multor pacienți

Doi medici chirurgi, unul din Craiova, altul din Târgu Jiu, ambii foști directori ai spitalelor județene din orașele lor, au fost reținuți de poliție. Ar fi făcut greșeli, care ar fi dus la moartea pacienților lor.

Celui din Craiova i se impută patru decese, după ce ar fi prelevat greșit probe pentru biopsie. Cel de-al doilea a operat o femeie, care s-a stins în urma intervenției.

În timp ce medicul Alin Demetrian păstrează tăcerea în privința acuzațiilor, polițiștii de la Investigații Criminale din Dolj transmit că îl bănuiesc de patru infracțiuni de ucidere din culpă.

Patru dintre pacienții lui, doi bărbați în vârstă din Dolj și două femei de peste 60 de ani din Gorj, ar fi murit după ce i-a supus unor intervenții chirurgicale de prelevare a unor fragmente de țesut, în vederea stabilirii diagnosticului.

Intervențiile ar fi fost făcute „fără respectarea măsurilor impuse de exercitarea profesiei de medic, specializarea chirurgie toracică”.

Procurorii au explicat, în detaliu, greșelile făcute de medic, în septembrie 2019, în cazul unui pacient de 77 de ani.

Mihai Trică, procuror Parchetul de pe Lângă Judecătoria Craiova:Domnul Alin Demetrian Dragoș a efectuat în mod necorespunzător o mediastinoscopie cervicală anterioară asupra pacientului, în urma căreia i-a secționat accidental trunchiul branhio-cefalic drept, provocându-i o hemoragie externă masivă care a condus, în dimineața zilei următoare, la moartea violentă a pacientului”.

În alte situații, spun surse din anchetă, doctorul Alin Demtrian ar fi prelevat țesut din zone puternic vascularizate și ar fi tăiat prea mult țesut din tumora pe care o voia analizată la microscop.

Mihai Trică, procuror Parchetul de pe Lângă Judecătoria Craiova:Este o culpă prin neglijență”.

Ioana Cernacovschi este una dintre victimele medicului. A murit în septembrie 2020.

Deocamdată, doctorul Alin Demetrian nu mai are voie să profeseze nici în spitalele de stat și nici în cele private. Înițial a fost reținut 24 de ore și, în această după-amiază, pus sub control judiciar.

Alin Demetrian a condus până acum câteva luni clinica de chirurgie toracică din Craiova și în trecut a fost și manager al Spitalului Județean de Urgență. Are 47 de ani, iar în CV și-a trecut mai multe studii în străinătate, la spitale din Franța, Austria, Polonia și Germania. Este, printre altele, membru al Colegiului Medicilor și în Societatea Europeană de Chirurgie Toracică.

În ultima perioada lucra ca medic primar, cu competențe în endoscopie bronșică, și era profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova.

În ultima declarație de avere are trecute două apartamente în București, trei în Craiova, unul în Navodari și doua case în județul Dolj. Are și peste 60 de mii de metri pătrați de teren agricol iar în conturi avea anul trecut circa 46 de mii de lei. În 2022 din salarii a câștigat peste 230 de mii de lei.

Pentru ucidere din culpă în forma culpei medicale a fost reținut și un medic chirug din Gorj, Gheorghe Neață, în vârstă de 66 de ani, în trecut director al spitalului județean din Târgu Jiu.

Procurorii îl acuză de moartea unei femei de 40 de ani pe care a operat-o în 2021. La câteva luni după acest incident doctorul Gheorghe Neață a fost arestat pentru luare de mită - apoi a stat sub control judiciar și de câteva zile se întorsese în spital.

Mihaela Floriu, Spitalul Judetețean de Urgență Târgu Jiu:Dânsul s-a întors la serviciu în data de 23 martie, în urma unei sentințe definitive dată de Curtea de Apel Craiova. În cazul în care se va decide o altă măsură de către instanța de judecată, juristul nostru va proceda conform procedurilor legale și dacă va fi cazul îi va suspenda din nou contractul de muncă”.

În dosarul în care doctorul Gheorghe Neață este judecat pentru luare de mită, procurorii au depus mai multe înregistrări. Într-una dintre acestea, medicul se ruga să nu fie prins când cere bani pacienților.

Doctorul mai avusese probleme cu procurorii și în 2005. Atunci a fost condamnat la închisoare cu suspendare și obligat să plătească 80.000 de lei daune unui pacient, după ce l-a anesteziat în locul specialistului. Bolnavul a rămas paralizat, iar în 2020, o femeie l-a acuzat că a operat-o fără motiv. I-a spus că are o tumoare, dar investigațiile efectuate ulterior au infirmat problema.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Ministrul Predoiu a trimis la Cotroceni numirea Alinei Albu în funcţia de procuror-şef al DIICOT, respinsă de două ori de CSM

 

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat, miercuri, că a  transmis președintelui României, Klaus Werner Iohannis, propunerea de numire a procurorului Alina Albu în funcția de procuror șef DIICOT.

Șase oameni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat în timp ce renovau un imobil din centrul Capitalei

Șase oameni s-au intoxicat în timp ce efectuau lucrări de renovare într-un imobil din centrul Capitalei.

Bănescu (BOR), replică pentru IPS Teodosie: „Trădează inclusiv o perfidă gelozie și jenantă zgârcenie confesională"

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, este de părere că invocarea minunii aprinderii Sfintei Lumini ca argument pentru menținerea unui calendar „eronat și depășit” este „compromițătoare intelectual, teologic și moral.

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifre șocante care arată paranoia lui Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.