Managerul Spitalului de Copii din Iaşi: Dacă totul decurge bine, vom relua internările săptămâna viitoare

62578508

Managerul interimar al Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi, Gheorghe Diaconu, a anunţat că DSP va preleva marţi probe după dezinfecţia reţelei de apă, iar dacă rezultatele sunt bune, internările vor fi reluate peste o săptămână.

Gheorghe Diaconu a declarat luni că nu se cunoaşte deocamdată cauza clară a contaminării apei din spital, el precizând că în luna decembrie nu a decedat nici un pacient în această unitate medicală.

Nu s-a înregistrat niciun deces în luna decembrie. Avem apă suficientă şi numărul necesar de recipiente. Am consumat 6.700 litri de apă plată dintr-un total de 17.500 litri de apă. Am primit 14.000 de litri de apă în cisterne pentru efectuarea curăţeniei, am consumat circa 4.000 de litri. Încă nu s-au prelevat probe de la DSP după operaţiunea noastră de dezinfecţie efectuată în noaptea de sâmbătă spre duminică. Trebuie întâi să se liniştească apa ca să putem lua probe pentru ca analizele să fie relevante. Suntem un spital responsabil, siguranţa pacienţilor este pe primul loc”, a declarat directorul interimar al Spitalului de Copii, Gheorghe Diaconu.

Potrivit acestuia, nu s-a conturat deocamdată cauza contaminării apei din reţeaua spitalului şi până acum există doar speculaţii.

”Nu s-a conturat o cauză, sunt opinii, sunt speculaţii, dar nu s-a fundamentat nimic până acum. Ipoteze sunt multe, dar eu nu le încurajez”, a afirmat Gheorghe Diaconu.

Firma care a realizat dezinfecţia

El a precizat că operaţiunea de dezinfecţie e reţelei de apei s-a făcut de către ”o firmă recunoscută pentru serviciile de calitate”.

”Mâine aşteptăm DSP să facă prelevare de probe, durează minim două zile, probabil pe joi sau vineri vom avea mai multe informaţii. Dacă totul merge bine, săptămâna viitoare ar trebui să fim capabili să reluăm internările”, a declarat managerul spitalului de copii din Iaşi.

El a spus că spitalul preia doar cazurile de urgenţă, iar ceilalţi pacienţi sunt transferaţi la alte unităţi medicale din Iaşi sau din alte judeţe.

”Este o situaţie inedită cu care nu ne-am mai confruntat până acum, pentru că noi primeam pacienţi din alte zone şi nu invers. Unii părinţi înţeleg situaţia, alţii sunt nemulţumiţi. Am încredere maximă în echipa de aici, este o situaţie dificilă pe care o vom rezolva. Asiguram tot protocolul necesar pentru a ne asigura că totul este bine”, a transmis managerul interimar Gheorghe Diaconu.

În 28 noiembrie, s-a făcut dezinfecţia întregii reţele de apă potabilă a spitalului, atât apă caldă, cât şi rece, precum şi dezinfecţia gurilor de scurgere prin utilizarea de produse de dezinfecţie specifice acestui proces şi schimbarea filtrelor antimicrobiene. Procedura a fost efectuată în cursul nopţii, pentru a nu interfera cu activitatea medicală zilnică şi a fost anunţată la DSP Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi şi Consiliul de Administraţie.

”După procedura de dezinfecţie, pe 2 decembrie, spitalul, din proprie iniţiativa, a decis recoltarea a 15 probe de apă din zone diferite, lucrate microbiologic la CRSP Iaşi. Rezultatul primit în data de 12 decembrie a evidenţiat o probă pozitivă cu Pseudomonas aeruginosa, iar chimia, respectiv Clorul rezidual lucrate la DSP Iaşi au arătat valori în limita de referinţă. Probele de apă din Blocul Operator au fost negative”, susţin reprezentanţii Spitalului de Copii.

Constatările DSP Iaşi

În 9 decembrie, DSP Iaşi a prelevat opt probe de apă potabilă, iar rezultatul primit în 12 decembrie a indicat prezenţa de Pseudomonas aeruginosa în două din cele opt probe. De asemenea, s-a constatat şi o concentraţie scăzută de Clor rezidual în toată reţeaua de apă potabilă, inclusiv la punctul de intrare de la reţeaua urbană.

”Valoarea la punctul de intrare de la reţeaua urbana a fost semnificativ sub valoarea considerată normală de 0.1 mg/L-0.5 mg/L, şi anume 0.076 mg/L, iar valorile înregistrate în spital au variat între normal la demisol - 0.115 mg/L si valori scăzute între 0,055 - 0,073 mg/L în alte puncte de recoltă. În zonele cu valori ale clorului scăzute s-a observat încărcare bacteriană. În cele doua zone în care s-a identificat prezenta de Pseudomonas aeruginosa concentraţia de clor rezidual a fost de 0.060 mg/L, respectiv 0.073 mg/L”, mai spun reprezentanţii spitalului.

Unitatea medicală a mai precizat că, în anul 2025, în conformitate cu planul anual de autocontrol al unităţii privind calitatea apei, săptămânal s-au recoltat, aleator, probe de apă potabilă atât din reţeaua internă, cât şi din punctul de preluare.

”Analizele au fost lucrate în cadrul laboratorului DSP Iaşi, iar rezultatele obţinute au fost negative din punct de vedere microbiologic, însă intermitent cu valori scăzute ale clorului rezidual”, a arătat conducerea Spitalului de Copii din Iaşi.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO | Cutremurător: brazilianca Mara Flavia Araujo a murit în timpul cursei Ironman, la doar 38 de ani
GALERIE FOTO | Cutremurător: brazilianca Mara Flavia Araujo a murit în timpul cursei Ironman, la doar 38 de ani
Citește și...
Incendiu pe platforma fostului Combinat siderurgic din Hunedoara. Sunt degajări mari de fum

Un incendiu de resturi vegetale şi deşeuri de lemn, cu o mare degajare de fum, a izbucnit, luni seara, pe platforma fostului combinat siderurgic din municipiul Hunedoara, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Presa internațională, despre criza din Guvernul României: „Va declanşa luni de instabilitate. Îngrijorează investitorii”

Partidul Social Democrat din România (PSD), principala forţă parlamentară a ţării, a decis luni să îşi retragă sprijinul politic pentru prim-ministrul liberal Ilie Bolojan, decizie relatată pe larg de agenţiile internaţionale de presă, care anticipează o perioadă de criză şi instabilitate.

Gelu Duminică: „Maturitatea politică face diferența între haos și echilibru. Fix ceea ce nu avem”

Sociologul Gelu Duminică afirmă, luni seară, că, în perioade de instabilitate populaţia devine mai anxioasă şi mai vulnerabilă la mesaje emoţionale, iar ”deciziile greşite ale clasei politice au efecte mult mai rapide şi mai severe asupra societății”.

Recomandări
„Momentul adevărului”: 97,7% „pentru” și 2,3% „împotrivă”. PSD iese din Guvern și declanșează criza politică în România

PSD a votat luni seară în proporție covârșitoare pentru ieșirea din Guvernul Ilie Bolojan și declanșează astfel oficial criza politică în România.

Bolojan nu demisionează, după ieșirea PSD din Guvern: ”Decizie complet greșită și iresponsabilă față de România”

Ilie Bolojan consideră ”complet greșită și iresponsabilă” decizia PSD de a se retrage din Guvern. Bolojan a anunțat că va continua să își exercite mandatul de premier. 

România în blocaj politic. Între moțiunea de cenzură a PSD și riscul anticipatelor. Cum se va tranșa lupta pentru putere

Confirmă chiar președintele - România a intrat într-o criză politică de amploare, iar în acest moment nu se întrevăd soluții ușoare pentru a depăși impasul.