Ministerul Sănătății introduce trei tipuri de gărzi și program de 12 ore pentru a combate lipsa medicilor în spitale

×
Publicitate

Trei tipuri de gărzi, plătite diferențiat în funcție de spital și de performanța medicilor, introducerea gărzilor de 12 ore, acolo unde managementul consideră că poate fi asigurată permanența și majorarea tarifului pe gardă.

Sunt măsurile prin care Ministerul Sănătății speră să atenueze criza de personal din spitale.

Lipsa doctorilor afectează tot mai des pacienții, prin timpi mari de așteptare și accesul dificil la rezolvarea problemelor de sănătate.

Epuizarea și orele de gardă plătite mult prea puțin sunt cele două motive principale care au lăsat zeci de spitale din toată țara fără permanență pe specialități precum neurologie, cardiologie sau chiar în unele unități de primiri urgențe.

Iar pacienții se trezesc în situația în care nu pot primi îngrijirile necesare chiar în cazuri de urgență.

Ministrul Sănătății vrea o reformă a sistemului, astfel încât să reducă aceste probleme.

Corespondent Știrile PRO TV:„Trei tipuri de gărzi... este una dintre propunerile ministrului sănătății: garda de monitorizare, cea la domiciliu și de urgență. Prima variantă este pentru medicii care îngrijesc în gardă doar pacienții internați în secție și nu interacționează cu urgențele din afara spitalului. A doua înseamnă că medicul este acasă, dar este sunat sau chemat la spital atunci când este nevoie de el. Și garda de urgență – pentru cazurile când medicul vine de acasă sau este în spital, dar tratează cazurile noi care vin în spital. Plata va fi, evident, diferențiată.”

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății: „Garda de monitorizare va avea un tarif, garda la domiciliu va reprezenta un procent din tariful gărzii de monitorizare, iar garda de urgență va avea un tarif superior. Nu este normal ca o gardă în Spitalul de Urgență din București să fie plătită la fel ca o gardă într-un spital orășenesc, unde nopți la rând nu se prezintă niciun pacient. Nu îmi doresc să creștem tariful de gardă în mod uniform, fără să ținem cont de acești indicatori importanți: performanța și complexitatea cazurilor.”

Acest model este inspirat din alte țări europene, spune ministrul sănătății. Cristian Mihalea este neuroradiolog interveționist într-un spital din Paris și povestește că acolo sistemul de gărzi este foarte bine reglementat.

Cristian Mihalea, medic primar neuroradiologie intervențională, Paris: „Garda de urgență în care doctorul este în spital este o gardă solicitantă, este mult mai bine remunerată decât garda la domiciliu. Dar această gardă la domiciliu este, în Franța, plătită la nivelul gărzii din spital din România, pe când garda care solicită foarte mult și uneori lucrezi 16-17 ore, sistemul francez nu-și dă dreptul să lucrezi a doua zi sau să rămâi în spital sau să iei vreo decizie medicală, tocmai în ideea de a evita burnout-ul, de a evita supraaglomerarea.”

Totodată, ministrul Sănătății vrea ca timpul de gardă să fie redus la 12 ore. Pentru început va aplica acest model într-un program pilot care va cuprinde mai multe spitale de urgență. Toate aceste schimbări ar trebui să atragă mai mulți medici să facă gărzi. Măsurile ar urma să intre în vigoare în cel mult trei luni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Citește și...
APCR critică decizia de neplată a primei zile de concediu medical. „Este pâinea pe o săptămână”

APCR susţine că decizia Guvernului de a nu mai plăti prima zi de concediu medical „loveşte nediferenţiat şi nedrept" în pacienţii oncologici, în cei cu boli cronice grave şi pacienţii incluşi în programele naţionale de sănătate.

Oamenii de știință au creat o pulbere care oprește într-o secundă și cea mai puternică hemoragie

În urgenţele medicale, hemoragia severă este una dintre situaţiile în care intervenţia rapidă face diferenţa între viaţă şi moarte. O echipă de oameni de știință coreeni a creat o pulbere capabilă să oprească într-o secundă și cea mai puternică hemoragie.

Ministrul Sănătăţii propune gărzi de 12 ore în spitalele de urgenţă pe anumite secții

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că îşi propune să dea posibilitatea spitalelor de urgenţă ca, pentru anumite secţii, gărzile să fie organizate în 12 ore.

Recomandări
Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit

România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.

Cod galben de caniculă în Capitală și 12 județe sudul țării. Temperaturile ajung la 37 de grade. HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic, noapte tropicală pentru 12 județe și municipiul București, valabilă până luni la ora 10:00.

Sindicatele, nemulțumite și de noua formă a legii salarizării. Proiectul reduce valoarea de referință la 4.000 de lei

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping șinoua formă a proiectului Legii salarizării şi atrag atenţia că documentul este o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale.