Judecătoare exclusă din magistratură de CSM. Este acuzată de „atitudine şicanatorie” și „amânarea succesivă a pronunţării”

62295678
Shutterstock

Consiliul Superior al Magistraturii a decis excluderea judecătoarei Maria Rădulescu de la Judecătoria Ploieşti pentru abateri disciplinare, printre care gestionarea defectuoasă a dosarelor şi conflicte cu alţi magistraţi.

”Cu majoritate, admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei Rădulescu Maria - judecător în cadrul Judecătoriei Ploieşti (...) aplică sancţiunea disciplinară constând în «excluderea din magistratură» pentru săvârşirea abaterilor disciplinare”, este decizia anunţată, marţi, de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Decizia CSM nu este definitivă

A fost formulată o opinie separată în sensul respingerii acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară.

”Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, a mai transmis CSM.

În 20 decembrie 2024, Inspecţia Judiciară anunţa acţiunea disciplinară faţă de Rădulescu Maria, judecător la Judecătoria Ploieşti, pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b), l) şi g) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, constând în:

- atitudinea şicanatorie a magistratului concretizată în modalitatea agresivă de adresare în dialogul cu conducerea instanţei, cu personalul auxiliar şi cu ceilalţi judecători, atitudinea conflictuală, manifestările ostile, întreţinerea constantă a tensiunii în relaţionare, refuzul de a comunica şi colabora în mod direct cu conducerea instanţei, de a relaţiona în condiţii de respect şi bună-credinţă cu ceilalţi colegi judecători şi cu personalul auxiliar;

- lipsa disponibilităţii de a verifica lucrările grefierului, precum şi lipsa de comunicare şi de îndrumare a grefierului de şedinţă în vederea îndeplinirii îndatoritor profesionale;

- amânarea succesivă a pronunţării, inclusiv în dosare în care se impunea verificarea măsurilor preventive, într-un termen foarte apropiat expirării acestor măsuri, fapt ce reprezintă, atât un mod de gestionare defectuos a dosarelor cât şi un veritabil act de întrerupere a cursului justiţiei penale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62538087
CCR se reunește joi pentru a dezbate prima contestație depusă după turul II

Curtea Constituțională se întrunește joi pentru a analiza o contestație referitoare la scrutinul de duminică. Plângerea a fost depusă luni, iar după aceasta urmează să se desfășoare ședința pentru validarea alegerilor.

62544764
Prima reacție a Statelor Unite după victoria lui Nicușor Dan la prezidențiale. Mesajul Ambasadei de la București

Statele Unite au avut marți prima reacție după alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României. Ambasada americană de la București a transmis că Washingtonul ”așteaptă cu interes” colaborarea cu Nicușor Dan.

62544372
Polițiștii români au descins, din nou, la adresa greșită. „Mi-au imobilizat soţul, mi-au speriat copilul”. VIDEO

Poliţiştii au descins la o adresă greşită din Dragalina, judeţul Călăraşi, şi au spart uşa unei locuinţei. Au imobilizat bărbatul şi l-au culcat la pământ, sub ochii copilului şi ai soţiei. Ei încercau să le explice că nu sunt cei pe care-i caută.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Minora a fost găsită

Mecanismul ”Alertă răpire copil” a fost declanşat în judeţul Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată într-un autoturism, împotriva voinţei sale, de către trei persoane. Fata a fost găsită, iar alerta a fost ridicată sâmbătă noaptea.