Liderii G7 au fost numiţi "ipocriţi", după ce ar fi încălcat regulile de distanţare la o petrecere

62195704
Twitter

Liderii G7 au fost criticaţi pentru că, sâmbătă seara, au participat la un eveniment în aer liber cu băutură şi mâncare, în timp ce nunţile sunt încă interzise.

 

Cei din industrie au criticat acest eveniment, acuzând liderii G7 de ipocrizie: "Ei fac lucruri care la o nuntă ar fi interzise, este ipocrizie", a spus o organizatoare de nunţi, citată de The Telegraph.

Restricţiile privind nunţile sunt în vigoare din 20 martie, iar evenimentele de acest fel pot fi organizate cu 30 de persoane, notează News.ro.

Pe de altă parte, Downing Street a negat că petrecerea pentru liderii G7 de pe plaja Carbis Bay, care a avut loc sâmbătă, ar fi încălcat regulile de distanţare socială, scrie The Guardian. Liderii G7 au asistat la un show acrobatic al forţelor Red Arrows de pe plajă.

Purtătorul de cuvânt al premierului britanic a transmis: "Evenimentul de aseară a fost organizat în deplină siguranţă, în conformitate cu regulile în vigoare Covid. A fost o adunare informală a liderilor celor şapte naţiuni şi în privat... dar se poate vedea că a fost o atmosferă relaxată care le-a dat ocazia şefilor de state să discute în afară unui cadru formal".

Purtătorul de cuvânt a mai spus că cei care participă la summit au fost testaţi zilnic şi evenimentul a avut loc în aer liber.

Editorul BBC Laura Kuenssberg a distribuit câteva fotografii de la petrecere.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62192913
Locuitorii unui oraş din SUA ar putea primi 100 de dolari dacă se vaccinează anti-COVID-19
Locuitorii oraşului american Columbus, statul Ohio, vor avea în curând o sută de noi motive pentru a se vaccina anti-COVID-19, relatează duminică dpa, scrie Agerpres. 
62115097
Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, condamnat la plata unei amenzi de 108 dolari pentru nepurtarea măştii
Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a fost condamnat sâmbătă la plata unei amenzi de 108 dolari pentru că a participat fără să poarte mască la un miting al motocicliştilor în statul Sao Paulo, relatează duminică AFP, conform Agerpres. 
62195690
VIDEO: Explozie puternică a unei conducte de gaz în China. Sunt cel puțin 11 morți și 37 de răniți
Explozia unei conducte de gaz într-un cartier rezidenţial din oraşul chinez Shiyan, provincia centrală Hubei, a ucis cel puțin 11 persoane şi a rănit alte 37, aflate în stare critică, a relatat duminică postul de stat CCTV, transmite Reuters.