Lanurile înflorite de lavandă atrag turiști din toată țara

×
Publicitate

Este sezonul lavandei, iar lanurile parfumate atrag turiști în zonele unde se cultivă planta cu puteri tămăduitoare. În Alba, spre exemplu.  

Lavanda ne dă o stare de bine doar admirându-i splendoarea, dar și dacă ne parfumăm cu ea hainele și casa. Florile se pun și-n ciocolată sau în alte dulciuri, iar infuzia aduce liniștea.

Cei care au ajuns pe câmpurile din localitatea Stremț, județul Alba, s-au trezit în mijlocul unui peisaj ca cel din Provence, regiunea din Franța renumită pentru pentru întinsele culturi de lavandă.

Aici, o familie a început să cultive planta aromatică în urmă cu șapte ani. Nu aduce doar profit după recoltare, dar atrage și turiștii care vânează instantanee de poveste.

Pozele pe fundal mov sunt tematica zonei.

Turist: „E un loc minunat un loc să îți petreci o duminică minunată și relaxantă. Miros frumos, culori deosebite totul este la superlativ”.

Reporter: Poze ați făcut?

Turist: „Da, multe, multe.”

Turist: „Mă simt așa ca într-o sălbăticie neantinsă de urbanism și de tot ce înseamnă oraș.”

Turist: „Ne relaxează mintea, ne încântă privirea, ne încarcă pozitiv. Un câmp e o încântare, deci e spectacol. Chiar sunt frumoase aceste flori și pe lângă beneficiile pe care le au pozele sunt așa, ca o terapie."

Față de anul trecut, lavanda a înflorit mai târziu din cauza vremii. Mulți copii abia intrați în vacanță au făcut o primă excursie acolo.

Copil: „Este foarte frumos, ador culoarea mov este plin de fluturi, de albine. Miroase foarte frumos și e așa o nuanță foarte aprinsă."

Copil: „Miroase foarte bine, foarte plăcut, am venit să îmi fac poze și am impresia că calc pe un covor de lavandă.”

Musafiri au venit și din alte județe ale țării.

Turistă din Cluj: „E prima oară când vin. Grozav, o minunăție, un vis.”

Alexandru Stan, producător de lavandă: „Acesta este al treilea an în care organizăm evenimentul acesta (...). O să ne putem bucura încă trei săptămâni, aproximativ, de parfumul ei, de frumusețe. Este perfectă pentru a face poze.”

Cererea pentru produsele pe bază de lavandă a crescut în ultimii ani cu 20%, spun cei care le fac.

Geta Stan, producător: „În primul rând, avem uleiul de lavandă. Reduce stresul și anxietatea și se folosește în aromatherapie. Avem apa de lavandă care hidratează pielea și curăță. E producția noastră de aici din câmp și tot noi o procesăm”.

O sticluță cu ulei esențial de lavandă costă 25 de lei, iar un săpun natural 10 lei, la fel și apa de lavandă. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62266830
Romano-catolicii au sărbătorit ziua Trupului și Sângelui Domnului. Mii de credincioși, pe străzile din Iași

Mii de crendicioși romano-catolici au plecat în procesiune, duminică seară, pe străzile din Iași.

62258488
„Parfum de Cluj” a ajuns la a III-a ediție. Sute de specii de flori, admirate de vizitatori

Un colț de rai, cu peste 350 de specii de trandafiri, a fost una dintre atracțiile weekendului în Cluj-Napoca.

62266841
Ministerul Agriculturii: Se reiau lucrările la canalul Siret-Bărăgan

Lucrările la canalul Siret-Bărăgan, începute de comuniști, urmează să fie reluate, anunță Ministerul Agriculturii. De altfel, acest anunț este aproape o modă.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.