Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria victimelor de la Colectiv

×
Publicitate

În urmă cu 3 ani, pe 30 octombrie, incendiul de la Colectiv a marcat pe viaţă sute de tineri, care nu îşi doreau altceva decât să asculte muzică şi să se bucure de ea alături de prieteni.

Marți, părinţii celor care au pierit în urma acestei tragedii, au aprins lumânări la altarul din faţa clubului, iar preşedintele Klaus Iohannis a mers şi a depus o coroană de flori.

În schimb, premierul Viorica Dancila, a refuzat să răspundă atunci când a fost întrebată dacă are un mesaj pentru supravieţuitorii de la Colectiv.

Se împlinesc 3 ani de la tragedie din ''Clubul Colectiv'', dar una similară se poate repeta oricând.

Sutem în acest punct critic pentru că România are o mulţime de localuri care funcţionează ilegal, ori după paravanul unei legislaţii incomplete, care nu stabileşte clar cine poate fi închis şi cine nu.

Practic, patronii profită de faptul că pot să funcţioneze în baza unor avize temporare, care nu ţin loc de autorizaţie de incendiu.

La rândul lor, cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă confirmă că nu pot să închidă uşor restaurantele şi cluburile care ne pun vieţile în pericol.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61869809
Reacția lui Petre Roman atunci când un protestatar îl întreabă dacă va răspunde în dosarul Mineriadei
Fostul premier Petre Roman a fost abordat de un protestatar la ieşirea din Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti, având un scurt schimb de replici cu acesta.
61885780
Reacția unor elevi, întrebați de un judecător cine face legile. Cazul relatat de Cristi Dănileț
Judecătorul Cristi Dănileț a relatat luni pe Facebook despre vizita unor elevi la un judecător din sudul țării. Întrebați cine face legile, elevii au răspuns ”penalii”, potrivit acestuia.
61997001
iLikeIT. Gadgeturile care ne ajută să trăim mai bine sau să mâncăm mai sănătos
Sănătatea este mai bună decât toate şi tehnologia ne poate ajuta să trăim mai bine şi mai sănătos.