Coreea de Nord a inaugurat un nou oraș. Cum arată „utopia socialistă” a lui Kim Jong-un

62096261

Coreea de Nord a sărbătorit finalizarea proiectului lui Kim Jong-un, acela de a construi un nou oraș în apropierea muntelui sacru Paektu, unde familia sa își revendică rădăcinile.

Luni a avut loc o sărbătoare cu artificii în orașul de lângă Muntele Paektu. Ziarul Rodong Sinmun a publicat fotografii în care îl arată pe Kim zâmbind în timp ce tăia o panglică la ceremonie, potrivit Guardian.

Orașul, numit Samjiyon, este considerat o „utopie socialistă”, cu apartamente noi, hoteluri, o stațiune de schi, facilități comerciale, culturale și medicale.

KCNA a transmis că orașul poate găzdui 4.000 de familii și că are 380 de clădiri publice și industriale, care se întind pe „sute de hectare”.

Orașul este una dintre cele mai mari inițiative economice pe care Kim le-a lansat ca parte a demersului său pentru a avea o economie independentă, însă construcția sa a fost întârziată, în principal din cauza lipsei de materiale de construcție și lipsa forței de muncă, în contextul sancțiunilor internaționale primite de Phenian.

Întârzierile în construirea orașului Samjiyon au determinat regimul Kim să mobilizeze brigadele de muncă pentru tineri, despre care activiștii pentru drepturile omului spun că sunt „sclavi” , deoarece nu primesc nici o remunerație și sunt nevoiți să muncească mai mult de 12 ore pe zi, primind în schimb șanse mai mari să intre la universitate sau să se alăture partidului.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Eveniment tragic pentru un bărbat ieșit la vânătoare. Cum și-a împușcat mortal fiul

O iesire la vânătoare de Ziua Recunoștinței s-a transformat într-o tragedie pentru un bărbat din Statele Unite, Carolina de Sud, care și-a împușcat accidental fiul în vârstă de 9 ani. Băiețelul nu a mai putut fi salvat.

Ninsori abundente în Statele Unite. Peste 800 zboruri au fost anulate

Milioane de americani se luptă cu ninsorile şi nămeții pe ambele coaste ale Statelor Unite. Zăpada a depășit în unele regiuni din est jumătate de metru și au fost înregistrate o mulţime de accidente rutiere, cu numeroşi răniţi.

Un pensionar a fost arestat după ce a sunat de peste 24.000 de ori la serviciu clienți

Un pensionar japonez a fost reţinut după ce a sunat la serviciul clienţi al operatorului său de telefonie de circa 24.000 de ori în doi ani, pe motiv că respectiva companie nu şi-a respectat contractul, potrivit poliţiei şi mass-media locale.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.