Izaura Anghel spune ca 300.000 euro din banii dati lui Mircea Basescu au ajuns la fostul presedinte Traian Basescu

Izaura Anghel

Fiica lui Sandu Anghel, Izaura, a spus, in fata magistratilor Tribunalului Constanta, ca Mircea Basescu a primit 600.000 de euro de la familia sa pentru a-l ajuta pe tatal sau sa primeasca o pedeapsa mai mica si sa iasa din inchisoare.

Tot potrivit fiicei lui Sandu Anghel jumatate din aceasta suma a ajuns la Traian Basescu.

Izaura Anghel, fiica lui Sandu Anghel, a fost audiata ca martor, vineri, la Tribunalul Constanta, in dosarul in care Mircea Basescu este judecat pentru trafic de influenta, iar Marian Capatana pentru complicitate la trafic de influenta, transmite corespondentul Mediafax.

Ea a povestit in fata instantei ca, la cateva zile dupa ce tatal sau a fost arestat preventiv pentru tentativa de omor, Marian Capatana a venit la familia sa, spunand ca a fost trimis de Mircea Basescu pentru ca in schimbul sumei de un milion de euro sa il scoata din inchisoare pe Sandu Anghel.

Familia Anghel a mers apoi la Mircea Basescu pentru a-l intreba daca cele spuse de Marian Capatana se confirma, iar fratele fostului presedinte le-a spus sa-i dea banii lui Marian Capatana si lucrurile se vor rezolva pentru Sandu Anghel, a sustinut aceasta.

Citește și
Izaura Anghel
Izaura Anghel a primit mandat de arest la domiciliul. Fiica lui Bercea Mondial, acuzata de dare de mita

Izaura Anghel a afirmat ca Mircea Basescu a primit suma de 600.000 de euro in doua transe, una de 250.000 de euro, iar cealalta de 350.000 de euro.

Banii i-au fost dati lui Marian Capatana intr-un apartament din Constanta, acestia au fost verificati de o doamna de la banca daca sunt autentici, iar apoi Capatana i-a dat sumele lui Mircea Basescu, a spus ea.

Ea a adaugat ca familia Anghel urma sa ii mai dea lui Mircea Basescu 400.000 de euro, dar la momentul respectiv nu aveau acesti bani.

Dupa ce Sandu Anghel a fost condamnat de prima instanta, familia sa a mers la Mircea Basescu pentru a-i cere explicatii si sa le returneze banii, a sustinut Izaura Anghel.

"Mircea Basescu ne spunea sa avem rabdare ca se va rezolva la Curtea de Apel Dolj, care-l va pune in libertate pe tatal meu pentru ca vorbeste cu fratele sau. Spunea ca-l va condamna pe tata la un an cu suspendare sau ca va fi condamnat la pedeapsa executata deja in arest preventiv", a spus Izaura Anghel.

Ea a mentionat ca, dupa o perioada, Mircea Basescu le-a inapoiat 280.000 de dolari, iar Marian Capatana le-a returnat si el 100.000 de euro.

Conform declaratiilor facute de Izaura Anghel, in momentul in care Sandu Anghel a fost condamnat si de a doua instanta, familia sa a cerut din nou banii de la Mircea Basescu, iar acesta le-a spus sa faca recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru ca acolo magistratii il vor elibera.

Izaura Anghel a spus ca i-au fost aratate lui Mircea Basescu inregistrarile facute de Florin Anghel cu acesta, in care vorbeste de banii primiti, fratele fostului presedinte fiind amenintat ca aceste filmari vor ajunge la presa daca banii nu sunt inapoiati.

Izaura a sustinut ca atunci Mircea Basescu le-a spus ca banii nu sunt la el, ci la Marian Capatana. Dupa ce Sandu Anghel a fost condamnat definitiv de ICCJ la opt ani si noua luni de inchisoare, Mircea Basescu i-a chemat sa le dea restul banilor, dar atunci le-a organizat flagrantul in urma caruia cinci dintre membrii familiei Anghel sunt judecati pentru santaj, a afirmat Izaura Anghel.

Ea a sustinut ca, in toata aceasta perioada, Mircea Basescu le-a dat asigurari ca Sandu Anghel scapa de inchisoare, afirmand ca vorbeste cu magistrati din Olt, dar si de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

De asemenea, Izaura Anghel a spus ca este convinsa ca jumatate din banii dati lui Mircea Basescu, si anume suma de 300.000 de euro, au ajuns la Traian Basescu.

Instanta a decis ca la urmatorul termen sa fie audiati Marius Constantin, sotul Izaurei Anghel, Grinica-Ion Anghel, fratele acesteia, dar si Doina Basescu, sotia lui Mircea Basescu, in cazul celei din urma neexistand obligatia de a da declaratie, ci doar daca doreste acest lucru.

Avocatul lui Mircea Basescu, Nelu Tasca, le-a spus jurnalistilor, la finalul procesului, ca declaratia Izaurei Anghel a fost una plina de contradictii.

"Au fost declaratii pline de contradictii, in contradictie cu declaratiile celorlalti membri ai familiei si in contradictie chiar cu declaratiile dansei", a spus Nelu Tasca.

El a adaugat ca nu stie daca sotia lui Mircea Basescu va dori sa dea declaratii in fata instantei.

"Nu stiu, vom vedea care este pozitia dansei", a mentionat avocatul lui Mircea Basescu.

Marian Capatana le-a spus jurnalistilor, la iesirea din sala de judecata, ca doreste sa afle parerea lui Traian Basescu despre acest dosar, mentionand ca il asteapta pe fostul presedinte la un pahar cu whisky.

"Cred ca mai important era daca iesea public domnul Traian Basescu si spunea varianta dansului, asta cred ca era interesant. Sa ne spuna ce varianta stie, pentru ca se tot lauda ca stie varianta adevarata si ca a fost o inscenare. Sa fie barbat, sa arate ca e barbat. Il astept si la mine la un pahar de whisky", a declarat Marian Capatana.

Urmatorul termen in acest proces va avea loc in 22 mai. Mircea Basescu este judecat, alaturi de Marian Capatana, intr-un dosar privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial.

Cei doi au fost arestati preventiv dupa ce familia lui Bercea Mondial a facut publice inregistrari facute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenta de care este acuzat fratele fostului presedinte Traian Basescu.

In 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanta a decis ca Mircea Basescu, care se afla in arest preventiv din 20 iunie 2014, sa fie judecat in arest la domiciliu, aceeasi decizie fiind luata si in cazul lui Marian Capatana.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Alexia Căruțașu și-a aflat adversarele de la Campionatul Mondial de anul viitor! Românca joacă acum pentru naționala Turciei
FOTO Alexia Căruțașu și-a aflat adversarele de la Campionatul Mondial de anul viitor! Românca joacă acum pentru naționala Turciei
Citește și...
Scandalul Mircea Basescu. Fiica lui Bercea Mondial, Izaura, a fost audiata timp de o ora la Parchetul General
Scandalul Mircea Basescu. Fiica lui Bercea Mondial, Izaura, a fost audiata timp de o ora la Parchetul General

Procurorii Parchetului General o audiaza pe cea care l-a denuntat pe Mircea Basescu in dosarul de coruptie de la Constanta. Izaura Anghel a declarat ca l-a mituit pe fratele presedintelui ca sa obtina eliberarea din arest a tatalui ei, Bercea Mondial.

Izaura Anghel a primit mandat de arest la domiciliul. Fiica lui Bercea Mondial, acuzata de dare de mita
Izaura Anghel a primit mandat de arest la domiciliul. Fiica lui Bercea Mondial, acuzata de dare de mita

Izaura Anghel, fiica lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a primit, joi seara, mandat de arest la domiciliu, in dosarul de coruptie in care este acuzata de luare de mita, in acelasi dosar Sandu Anghel primind un nou mandat de arestare.

Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, a fost retinuta pentru dare de mita
Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, a fost retinuta pentru dare de mita

Izaura Anghel, fiica lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost retinuta, miercuri seara, de procurorii argeseni, in dosarul de coruptie deschis in urma unei sesizari primite de la Penitenciarul Colibasi.

Recomandări
Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la negocieri: ”Vom vota în Parlament un guvern de dreapta!”
Marcel Ciolacu anunță că PSD se retrage de la negocieri: ”Vom vota în Parlament un guvern de dreapta!”

Președintele PSD Marcel Ciolacu a făcut, joi, un anunț surprinzător. Premierul spune că partidul pe care îl conduce se retrage de la masa negocierilor politice și va vota ”un Guvern de dreapta”.  

Moment istoric. Nuclearelectrica a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro de retehnologizare a Unității 1 de la Cernavodă
Moment istoric. Nuclearelectrica a semnat contractul de 1,9 miliarde de euro de retehnologizare a Unității 1 de la Cernavodă

Compania de stat Nuclearelectrica a atribuit, joi, un contract de 1,9 miliarde euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă.  

Nu scăpăm complet de controale după intrarea în Schengen. Bulgaria va continua să verifice mașinile încă 6 luni
Nu scăpăm complet de controale după intrarea în Schengen. Bulgaria va continua să verifice mașinile încă 6 luni

Bulgaria va suspenda funcționarea punctelor de trecere a frontierei la granița cu România și va introduce controale parțiale timp de cel puțin șase luni, de la 1 ianuarie, când ambele state vor adera la spațiul Schengen.