Italia şi Elveţia pledează pentru un nou summit de pace privind Ucraina, cu participarea Rusiei

62470477
Shutterstock

Italia şi Elveţia şi-au exprimat luni sprijinul pentru organizarea unui nou summit de pace cu privire la războiul din Ucraina, de data aceasta cu participarea Rusiei, relatează dpa.

După o întrevedere la Locarno, ministrul italian de externe Antonio Tajani şi omologul său elveţian Ignazio Cassis au semnat o declaraţie comună care prevede "crearea celor mai bune condiţii posibile pentru organizarea unui al doilea summit de pace cu implicarea tuturor părţilor, inclusiv a Rusiei, şi a tuturor actorilor relevanţi la nivel global".

Tajani şi Cassis au cerut tuturor părţilor să depună toate eforturile pentru a "crea o platformă comună de negociere", iar aceasta ar trebui să se bazeze pe respectarea dreptului internaţional şi a principiilor integrităţii teritoriale şi suveranităţii statelor, care sunt prevăzute în Carta ONU, au subliniat ei.

Pacea poate fi obţinută doar cu implicarea tuturor părţilor interesate şi a dialogului cu acestea, potrivit celor doi miniştri.

Ucraina se confruntă cu o invazie lansată de Moscova în februarie 2022. Rusia cere Kievului să-i cedeze mai mult de o cincime din teritoriul său pentru a ajunge la pace.

Ucraina ar trebui, de asemenea, să se declare neutră şi astfel să renunţe la aderarea la NATO, conform cererilor Moscovei.

Fără participarea Rusiei, care nu a fost invitată, reprezentanţi din peste 100 de ţări şi organizaţii au participat în iunie la un summit pentru pace în staţiunea Bürgenstock din Elveţia, lângă Lucerna.

Moscova a descris summitul drept o "fraudă", iar cererile Kievului ca Rusia să se retragă din toate teritoriile ucrainene, să fie judecată pentru presupuse crime de război şi să plătească despăgubiri le-a calificat ca fiind "ireale şi absurde".

Rusia are, de asemenea, o poziţie critică faţă de un al doilea summit pentru pace şi a respins eventuala sa participare. Potrivit Ministerului de Externe de la Moscova, o astfel de conferinţă s-ar concentra din nou doar pe propunerile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62430313
ATV răsturnat într-o râpă adâncă de o sută de metri, în Păltiniş. Un bărbat a reuşit să sară de pe vehicul înainte de cădere

Autorităţile din judeţul Sibiu au intervenit, luni, în staţiunea Păltiniş, unde un ATV a căzut într-o râpă adâncă de o sută de metri, în Păltiniş.

62474541
Statul promite baze sportive, dar nu e în stare de 6 ani să repare ”Lia Manoliu”. Inaugurează bazine unde nu înoată nimeni

Rezultatele obținute de sportivii români la Jocurile Olimpice au fost urmate de un val de promisiuni din partea autorităților, care anunță că vor investi în bazele sportive din țară, dar și în refacerea de urgență a celebrului complex ”Lia Manoliu”.  

62474561
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs tragedia în care au murit 5 tineri într-o mașină, în Hunedoara. Toți aveau copii și soții

Cinci tineri au pierit pe un drum din Hunedoara după ce au ajuns cu mașina într-un cap de pod. Autoturismul ar fi circulat cu viteză și s-ar fi înfipt în bucata de metal după ce, scăpat de sub control, a intrat pe contrasens.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.