Noi proteste în România. 200 de oameni în Piața Victoriei, mii de persoane în toată țara

61923049
Inquam Photos / Octav Ganea

Aproximativ 200 de oameni au protestat, duminică seară, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de modificarea legilor justiţiei, ei cerând demisia Guvernului Tudose.

De asemenea, câteva mii de persoane au protestat  în mai multe oraşe - Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Oradea sau Alba Iulia. La Braşov, aproximativ 800 de manifestanţi au plecat într-un marş pe străzile oraşului.

În Piaţa Victoriei, au fost aproximativ 200 de oameni, care au scandat "PSD ciuma roşie!", "DNA să vină să vă ia!", "Justiţie, nu corupţie", "În democraţie, hoţii stau la puşcărie", "Demisia!" şi au avut pancarte cu mesaje precum "Depolitizarea CCR, Jos mâinile de pe DNA", "Noi suntem statul paralel".

Manifestanţii au adus şi steaguri şi fluiere, iar câţiva dintre ei au venit cu tobe.

Proteste 19 noiembrie

Jandarmii au delimitat cu garduri rondul în care s-au aflat protestatarii, pentru ca aceştia să nu blocheze şoseaua.

La fel ca în ultimele săptămâni, proteste faţă de legile justiţiei au avut loc şi în marile oraşe, manifestaţiile au fost convocate, ca de fiecare dată, pe Facebook.

La Cluj-Napoca, aproximativ 300 de oameni s-au adunat în Piaţa Unirii. Cu pancarte având mesaje precum "Uniţi salvăm toată România'", "Suntem cu ochii pe voi", manifestanţii au plecat  într-un marş pe străzile oraşului.

La Timişoara, câteva sute de oameni au protestat în Piaţa Victoriei, pe platoul din faţa Operei, faţă de modificarea Codului Fiscal şi a legilor Justiţiei. Oamenii au strigat ”Parlament penal, marş la tribunal” sau ”Demisia”, ”PSD ciuma roşie”, iar unii dintre ei au adus steaguri tricolore.

"Evenimentele din ultima vreme ne arată cât de urgent trebuie să fie pentru politicienii zilei să treacă Legile Justiţiei de Parlament. Sunt disperaţi! Jocul se poartă de acum pe viaţă şi pe moarte (pe libertate şi pe închisoare) pentru ei. E crucial să ne opunem acestor legi! Ele vor ciunti din integritatea şi independenţa unor instituţii fundamentale ale statului român. Tocmai de aceea, până când ei vor ajunge să-şi voteze Marea Evadare în Parlament, e obligatoriu ca protestele noastre să tot crească. Strada este ultima oprelişte în calea evadării lor!”, au spus organizatorii manifestaţiei.

La Sibiu, aproximativ 100 de persoane s-au strâns în faţa magazinului Dumbrava. Manifestanţii au plecat în marş pe o distanţă de aproximativ 5 kilometri, pe principalele artere, până pe Bulevardul Mihai Viteazu şi înapoi, fiind însoţiţi de echipaje de jandarmi.

Şi la Braşov, aproximativ 250 de oameni s-au strâns, pentru a treia duminică la rând, să protesteze faţă de modificarea legilor justiţiei şi a Codului Fiscal. Oamenii s-au adunat în faţa Prefecturii, iar apoi au pornit în marş spre Piaţa Sfatului. Ei au adus steaguri, dar şi pancarte pe care se poate citi „Jos Hoţia“.

Numărul manifestanţilor a fost de aproximativ 800 de oameni care au pornit într-un marş pe străzile oraşului.

La Iaşi, câteva zeci de oameni au protestat în Piaţa Unirii. Manifestanţii au avut fluiere, vuvuzele, iar unii au venit cu steaguri tricolore, ale UE şi SUA şi au scandat
"Nu la guvernare, Dragnea la-nchisoare", "Hoţii, Hoţii", "România, trezeşte-te", "Nu se mai poate, vrem anticipate". O femeie a venit cu o pancartă pe care scrie "Eu sunt statul paralel".

Câteva zeci de persoane au participat şi la Alba Iulia la un miting de protest, oamenii s-au adunat în faţa Prefecturii şi cerând demisia Guvernului. Protestarii au anunţat că vor porni în marş pe principalele străzi ale municipiului.

La Oradea, aproximativ 80 de persoane au protestat. Ei s-au adunat în Piaţa Unirii din centrul municipiului şi apoi au pornit pe jos într-un marş pe principalele străzi şi bulevarde, unii dintre protestatari purtând steaguri sau pancarte cu mesaje precum: "Jos Guvernul PSD", "Fără penali în Parlament", "Dragnea go home!", "Pilonul 2 nu-i pentru voi". Oamenii s-au manifestat zgomotos, cu vuvuzele şi fluiere, unde au scandat "Jos corupţia!", "PSD ciuma roşie" sau "Dragnea nu uita, România nu-i a ta".

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Accident grav în Olt: un bărbat a murit

Şoferul unei autoutilitare a murit, duminică după-amiază, în judeţul Olt, după ce autoutilitara pe care o conducea s-a ciocnit cu un autoturism, după care s-a răsturnat şi a rămas suspendată pe autoturism.

Imagini șocante filmate în București: un șofer agresiv sparge parbrizul unei mașini

Un bărbat din Ilfov este cercetat pentru distrugere, după ce a agresat un șofer în trafic.

Un şofer fără permis a rănit 2 poliţişti şi a fugit. E căutat acum de toţi agenţii

Doi poliţişti, răniţi într-un accident provocat de un şofer fără permis pe care l-au urmărit în trafic

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.