Individul care a agresat trei tinere într-un tramvai din Capitală e vicecampion la skanderberg. A fost arestat de polițiști

×
Publicitate

Un bărbat în vârstă de 28 de ani, acuzat că a agresat trei fete cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, într-un tramvai din sectorul 5 al Capitalei, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Incidentul a fost semnalat de către partenerul uneia dintre fetele agresate.

Potrivit Poliţiei Capitalei, la data de 27 august, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Brigada de Poliţie pentru Transportul Public au reţinut un bărbat, în vârstă de 28 de ani, cercetat penal pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Poliţişti din cadrul Secţiei 18 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, că partenera sa ar fi fost agresată fizic într-un mijloc de transport din Sectorul 5.

Echipajul de poliţie deplasat la faţa locului a identificat trei tinere, cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani şi a stabilit că acestea ar fi fost agresate de către un bărbat.

Suspectul, imobilizat de jandarmi

Un echipaj al Jandarmeriei Capitalei, aflat în apropiere, a intervenit, identificându-l şi imobilizându-l pe suspect, acesta fiind ulterior preluat de poliţişti. Totodată, un echipaj medical a acordat îngrijiri uneia dintre victime.

Cercetările au fost preluate de Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, care a stabilit că, în jurul orei 07.00, în timp ce se aflau într-un tramvai care circula pe o stradă din Sectorului 5, pe fondul unor divergenţe verbale, cele trei tinere, în vârstă de 16, 19, respectiv 20 de ani, ar fi fost agresate fizic de bărbatul în vârstă de 28 de ani, iar prin faptele săvârşite au fost tulburate ordinea şi liniştea publică.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Brigada de Poliţie pentru Transportul Public, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

De la ce ar fi escaladat situația

Un plutonier adjutant din cadrul Jandarmeriei Capitalei a declarat presei că agresiunea a avut loc în tramvaiul 32, după ce agresorul le-a solicitat unor tinere să vorbească mai încet şi ele au refuzat, spunându-i că nu e tramvaiul lui.

„Fetele veneau din Centrul Vechi şi se deplasau spre casă, fiind din două grupuri diferite. Două dintre fete vorbeau mai tare în tramvai, iar agresorul le-a solicitat să nu mai facă gălăgie fiindcă e obosit şi vrea să doarmă. Fetele i-au răspuns că nu e tramvaiul lui, iar atunci el s-a ridicat şi a început să le lovească peste faţă”, a precizat plutonier adjutant Mihai Sparoghi.

Plotunierul adjutant a adăugat că în acel moment, a intervenit o altă fată din tramvai şi atunci agresorul a lovit-o puternic pe aceasta, care a căzut la pământ pierzându-şi cunoştinţa

„Cea de-a treia fată a intervenit şi agresorul, care este masiv şi vicecampion la skanderberg, i-a aplicat o lovitură mai dură. A căzut, s-a lovit şi a rămas inconştientă”, a afirmat el.

Potrivit sursei citate, fetele au fost coborâte în staţia Calea Rahovei, unde se afla un echipaj de intervenţie antiteroristă al Jandarmeriei Capitalei. Văzând că în staţie este agitaţie, echipajul a intervenit, iar atunci agresorul, care coborâse şi el din tramvai, s-a urcat înapoi sperând să scape odată cu plecarea din staţie a mijlocului de transport.

„Agresorul a coborât din tramvai, iar când ne-a văzut pe noi că am intervenit s-a urcat înapoi crezând că tramvaiul pleacă. Noi ne-am urcat după el, iar colegul meu a pus autospeciala în faţa tramvaiului ca să-l blocheze”, a povestit plutonierul adjutant, adăugând că bărbatul a opus rezistenţă în momentul încătuşării.

Jandarmul s-a arătat nedumerit de faptul că, deşi tramvaiul era plin, nimeni nu a intervenit în ajutorul fetelor, ci, din contră, unii dintre călători s-au plâns că întârzie la serviciu din cauză că tramvaiul a fost blocat în staţie.

Potrivit sursei citate, fetele rănite au primit îngrijiri medicale la faţa locului, după care au mers la Poliţie şi au depus plângere penală împotriva agresorului.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62570425
FADERE condamnă atacul asupra unui livrator asiatic din București: „Violență șocantă și intoleranță inacceptabilă”

Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) condamnă atacul asupra unui livrator asiatic din București, calificând incidentul drept „un act de violență șocant și plin de intoleranță”.

62531992
Extragerea Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker de joi, 28 august. Report de 24,71 milioane de lei la 6/49

Joi, 28 august 2025, au avut loc noi extrageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. La tragerile loto de duminică, 24 august, Loteria Română a acordat câștiguri în valoare totală de peste 2,21 milioane de lei.

62570424
Pachetul 2 de măsuri fiscale, spart în șase bucăți. Bolojan: Au șanse mai mari să treacă de CCR

Guvernul pregăteşte şase proiecte de acte normative asupra cărora îşi va angaja răspunderea în Parlament săptămâna viitoare, cel mai probabil luni. Premierul consideră că astfel au șanse mai mari să treacă de CCR.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.