Incident şocant în Ploieşti. O fată a ajuns la spital, după ce a căzut cu geamul unui autobuz aflat în mers

×
Publicitate

Tânăra s-a lovit la cap şi la spate. A fost preluată de un echipaj medical şi transportată la spital unde a şi rămas peste noapte.

Reprezentanţii societăţii de transport în comun spun că geamul cu pricina fusese înlocuit vara trecută de un service autorizat din Ploieşti. Poliţiştii anchetează cele întâmplate.

Incidentul s-a petrecut la plecarea autobuzului din staţie. Tânăra de 17 ani, care era împreună cu o prietenă, s-a aşezat pe bancheta din spate şi s-a sprijinit de geamul lateral. Deodată, acesta s-a desprins cu totul, iar tânăra a căzut din maşină. O ambulanţă a fost chemată de urgenţă.

Poliţiştii au declanşat o anchetă, iar joi au inspectat autobuzul în încercarea de a afla cum a fost posibil accidentul.

Reprezentanţii societăţii de transport în comun din Ploieşti spun că maşina, de producţie germană, a fost achiziţionat în 2002 şi avea revizia la zi.

O posibilă explicaţie a incidentului, spune directorul, ar trebui căutată la un service din Ploieşti care a înlocuit geamul cu pricina vara trecută.

Din fericire, tânără este în afara pericolului, dar va mai rămâne o vreme sub supravegherea medicilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62011379
140 de blocuri din Capitală, afectate de avarii la reţeaua de termoficare

140 de blocuri din sectoarele 1 şi 6 sunt afectate de avarii la reţeaua primară de termoficare, motiv pentru care a fost întreruptă furnizarea apei calde şi a încălzirii, potrivit unor informaţii publicate pe site-ul RADET.

62013762
Femeia care şi-a înjunghiat mortal concubinul, internată la Spitalul de Psihiatrie Jebel

Femeia de 38 de ani, care a fost reţinută marţi seara pentru omor după ce şi-a înjunghiat mortal concubinul, a fost internată în Spitalul de Psihiatrie Jebel, din Timiş, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu. 

61992098
Pașapoartele se schimbă din nou. Cum va arăta noul document de călătorie

Ministerul de Interne a solicitat o nouă schimbare a pașaportului, iar proiectul propus a fost adoptat în ședința de Guvern de miercuri, 9 ianuarie.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

62231719
INS: Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025 a urcat la 6,6%, faţă de 6,2%, în august

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.