Incendiul de la mănăstirea Rîmeţ, lichidat după 14 ore. 100 de pompieri au intervenit

×
Publicitate

Incendiul de la mănăstirea Rîmeţ, cel mai vechi aşezământ monahal ortodox din Transilvania, a fost lichidat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, după aproximativ 14 ore de intervenţie a peste 100 de pompieri.

Adjunctul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, maior Ovidiu Costea, a declarat că toate focarele de incendiu au fost lichidate, iar sâmbătă vor fi stabilite cauza de izbucnire a focului şi valoarea pagubelor.

Potrivit estimărilor pompierilor, din suprafaţa totală de 1.400 de metri pătraţi a acoperişului clădirii, unde a izbucnit focul, a fost afectată o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi.

În clădirea respectivă sunt chiliile călugăriţelor, ateliere, bucătăria, sala de mese.

"A ars structura din lemn a acoperişului cu învelitoare din tablă. Pe aproximativ 50% s-a prăbuşit acoperişul, dar fără a fi afectate spaţiile din interior decât într-o proporţie de 20% la nivelul etajului. Au fost afectate mai multe bunuri personale din chilii, precum şi obiecte de cult (icoane, veşminte, cărţi etc.)", a transmis Ovidiu Costea.

El a menţionat că, din partea ISU Alba, s-a intervenit cu 89 de subofiţeri şi nouă ofiţeri, care au acţionat cu şase autospeciale. Din Cluj, au fost trimişi, cu două autospeciale, zece subofiţeri de la Detaşamentul Turda. De asemenea, au fost prezenţi zece poliţişti, trei salvamontişti şi voluntari.

Mănăstirea Rîmeţ este cel mai vechi aşezământ monahal din Transilvania. Aici, sunt acum în jur de 100 de călugăriţe.

Primii călugări s-au stabilit la Rîmeţ la începutul secolului al XIII-lea, ridicând pentru început o biserică de lemn. Un secol mai târziu a fost construită o biserică de piatră, a cărei arhitectură aminteşte de cele din Ţara Haţegului şi Zarandului din secolele XIII-XIV. Cea de-a doua biserică, cea nouă, a fost construită între 1982 şi 1992. Incendiul a izbucnit la clădirea situată în apropierea noii biserici.

Mănăstirea este printre cele mai mari din Transilvania.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61752439
57.000 de litri de ape minerale naturale şi băuturi răcoritoare, retrași de la vânzare de ANPC

O cantitate de 57.000 de litri de ape minerale naturale şi băuturi răcoritoare, retrasă de la vânzare în urma unor controale făcute de Protecţia Consumatorilor în Bucureşti şi Ilfov

61961463
13 copii dintr-o tabără sportivă, din Harghita, transportaţi la spital. Anchetă DSP

13 copii aflaţi în tabără la Borsec, au fost transportaţi la spital cu simptome de intoxicaţie alimentară.

62060153
Fermierii români pierd anual sute de mii de euro. Care este motivul

Fermierii de la noi pierd anual sute de mii de euro pentru că nu știu să își îngrijească pășunile.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.