Incendiu la un bloc din București. Șapte persoane, între care doi copii, au fost intoxicați sau au suferit atacuri de panică

×
Publicitate

Șapte oameni, printre care și doi copii, au fost intoxicați cu fum ori au suferit atacuri de panică, după ce un incendiu a izbucnit într-un bloc din sectorul 1 al Capitalei.

Se pare că proprietara apartamentului de la etajul 8 nu era acasă atunci când flăcările i-au cuprins locuința, iar vecinii au fost cei care au dat alarma.

Alarma s-a dat marți seară, în jurul orei 10, când locatarii blocului au simțit miros de fum în locuințe. Zeci de oameni au ieșit speriați afară și au anunțat pompierii.

Bărbat: „M-a sunat o vecină că e fum și mi-am trezit soția, dormea. Au venit cei de la pompieri că se poate coborî și-am coborât. E fum dens datorită tirajului, eu fiind la 9, s-a propagat la mine”.

Femeie: „M-a sunat fata mea să cobor repede jos că a luat foc”.

După ce au evacuat 13 persoane, echipajele de salvare s-au luptat mai bine de o oră cu flăcările din apartament.

Maior Ionel Solomon, comandant Detașamentul de Pompieri Dămăroaia: „Ne-am deplasat la locul intervenției cu patru autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară, patru resurse SMURD și două resurse de la SABIF”.

Șapte oameni, printre care și doi copii, au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, însă nimeni nu a ajuns la spital. Din fericire, flăcările nu au ajuns la apartamentele învecinate, însă fumul puternic a afectat mai multe locuințe. Pompierii urmează să stabilească exact cauza incendiului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62340734
Mașina unui șofer din Bistrița a fost distrusă de un incendiu. Focul a avariat și mașinile alăturate
Un șofer din municipiul Bistrița s-a ales cu mașina distrusă de un incendiu.
62326339
Medicul cardiolog Dan Tesloianu rămâne în arest preventiv. Este acuzat că refolosea stimulatoare cardiace extrase din cadavre
Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, prelungirea arestării preventive în cazul medicului cardiolog Dan Tesloianu de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iaşi.  
62340683
Drum surpat între Caransebeș și Băile Herculane. Ce s-a întâmplat
Drumul Național 6 s-a surpat între Caransebeș și Băile Herculane, iar un camion a rămas blocat. Traficul a fost restricționat și imediat s-au format coloane de mașini.