Incendiu într-un bloc din Timișoara izbucit din cauza unei ţigări. 80 de persoane au fost evacuate de urgență

62562651
Shutterstock

Doi adulți și un copil au ajuns la spital în urma unui incendiu izbucnit joi noaptea în apartamentul în care locuiau, într-un bloc din Timișoara, cauza cea mai probabilă fiind o țigară aprinsă. 

Optzeci de persoane au fost evacuate, șase adulți și doi copii necesitând îngrijiri medicale. Scara blocului a fost inundată de fum, iar izolația exterioară a clădirii a fost afectată pe o suprafață de aproximativ doi metri.

„În această noapte, în jurul orei 02:20, am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament dintr-un bloc situat pe str. Polonă din municipiul Timișoara. La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara cu trei autospeciale de stingere, o autoscară mecanică și două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic.

La momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la imobilul situat la etajul I, pe o suprafață de aproximativ 15 mp”, anunță joi dimineață ISU Timiș.

Doi adulți, împreună cu un copil care locuiau în imobil, s-au autoevacuat în siguranță.

În urma evaluării medicale la fața locului, au refuzat transportul la spital.

De asemenea, o pisică a fost salvată din apartament.

Pompierii au evacuat din bloc alte 80 de persoane, dintre care șase adulți și doi minori au fost asistați medical la fața locului, refuzând transportul la spital.

Casa scării a fost inundată cu fum, iar izolația exterioară a clădirii a fost afectată pe o suprafață de circa doi metri pătrați.

Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la o țigară lăsată aprinsă.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62581382
Un copac masiv s-a prăbușit peste o mașină, la Timișoara. Angajații de la spații verzi nu au o explicație
Deși nu în condiții de vânt, un copac înalt de peste 10 metri s-a prăbușit peste o mașină parcată, în centrul Timișoarei.
62581374
Amenzi uriașe date de polițiști la mai multe săli de jocuri de noroc din Brașov. Ce nereguli au descoperit agenții
170.000 de lei este valoarea totală a amenzilor primite de 13 operatori de jocuri de noroc din Brașov.
62581372
Pagube semnificative în România, după ploile provocate de ciclonul Barbara. Imaginile dezolante surprinse în țară
Ciclonul Barbara nu a lovit România cu forța prognozată, dar a provocat pagube în mai multe localități din sudul țării.