Zeci de localități din țară au fost afectate de furtunile violente. „O situaţie deosebită se înregistrează în Hunedoara”

61883925

Pompierii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 78 de localităţi din 22 de judeţe şi municipiul Bucureşti pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente şi vântul puternic.

Astfel, în cursul zilei de duminică şi pe timpul nopţii de duminică spre luni, pompierii militari au acţionat în sprijinul populaţiei pentru evacuarea apei din 72 de case, 469 de curţi, 114 beciuri, 3 subsoluri, 6 anexe, 5 incinte ale unor operatori economici, precum şi de pe 34 de străzi. Intervenţiile au avut loc în judeţele Arad, Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea şi în municipiul Bucureşti, precizează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), citează Agerpres.

De asemenea, din cauza vântului puternic, a fost nevoie de intervenţia echipajelor operative pentru degajarea a 23 de copaci şi trei stâlpi căzuţi pe carosabil, care au avariat cinci case şi opt autoturisme.

"O situaţie deosebită se înregistrează în judeţul Hunedoara, zonă în care, din cauza precipitaţiilor abundente, nu se poate realiza accesul către patru localităţi (Arănieş, Cerbăl, Ulm şi Vălari). Pentru remedierea acestei situaţii şi adoptarea măsurilor necesare restabilirii stării de normalitate s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă", precizează comunicatul IGSU.

Tot în judeţul Hunedoara, în localitatea Rişca, din pricina inundaţiilor produse la gospodării, 42 de persoane au fost relocate prin grija autorităţilor locale la Spitalul din localitatea Baia de Criş.

Din cauza apei şi aluviunilor acumulate, circulaţia rutieră este blocată pe patru drumuri judeţene (DJ 708/AR, DJ 131/CV, DJ 687J/HD, DJ 762/HD) şi a fost temporar afectată pe două drumuri naţionale (DN 11C/CV, DN 72/PH) şi două drumuri judeţene (DJ 687D/HD, DJ 687F/HD).

"Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, au fost înregistrate avarii în nouă localităţi din judeţele Hunedoara şi Vrancea, însă echipele furnizorilor au remediat situaţiile. La acest moment, sunt intervenţii în desfăşurare în judeţele Arad şi Hunedoara, pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile", mai arată sursa citată.

Luni la prânz mai erau intervenţii în desfăşurare în judeţele Arad şi Hunedoara. De asemenea, dinamica situaţiei din teren rămâne sub atenta monitorizare a Centrului Operaţional Naţional din IGSU pentru dispunerea imediată a măsurilor care se impun pentru limitarea şi înlăturarea efectelor înregistrate.

Conform comunicatului IGSU, pompierii militari au participat, în perioada 23-25 iunie, la un total de 5.339 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerare, deblocare sau salvare a persoanelor şi animalelor din medii ostile vieţii.

"La nivel naţional, echipajele de stingere au răspuns prompt şi eficient la apelurile pentru localizarea şi lichidarea a 250 de incendii, 119 dintre acestea fiind arderi de vegetaţie uscată", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis, luni, AGERPRES.

În afara acestor situaţii, echipajele SMURD au acţionat la 3.888 de misiuni pentru acordarea măsurilor specifice de prim ajutor, în urma cărora peste 3.900 de persoane au fost asistate medical.

Totodată, echipajele de descarcerare au intervenit la 32 de accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor.

De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfăşurate, pompierii au salvat 34 de persoane aflate în dificultate.

În perioada de referinţă, pentru protecţia populaţiei, la nivel naţional, au fost transmise 144 de mesaje de avertizare a populaţiei prin sistemul RO-ALERT, dintre care 71 mesaje privind prezenţa animalelor periculoase (urşi), 72 mesaje privind manifestarea fenomenele hidrometeorologice periculoase şi în municipiul Bucureşti şi un mesaj privind producerea unui incendiu în judeţul Dâmboviţa, mai menţionează sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62265093
Sute de blocuri din Capitală vor rămâne fără apă caldă până vineri. Anunțul companiei Termoenergetica

Furnizarea apei calde va fi sistată la peste 300 de blocuri din sectoarele 2, 3, 5 şi 6, pentru lucrări de înlocuire şi de reparaţii ale conductelor din reţeaua primară, informează compania Termoenergetica, potrivit Agerpres.

62360465
Weekend aglomerat pe litoral. Turiștii s-au bucurat de vremea frumoasă și de restaurantele cu specific pescăresc

Vremea plăcută a umplut plajele în weekend, dar și cherhanalele. S-a stat la coadă pentru un borș gustos de pește ori pentru un somn cu mujdei.  

62360455
ÎPS Teodosie, catalogat drept „diavol” în timpul slujbei de un bărbat care i-a cerut banii înapoi

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a fost întrerupt în timpul slujbei pe care o oficia un bărbat care i-a cerut să îi dea banii înapoi şi apoi l-a catalogat pe ÎPS Teodosie ca “nesimţit” şi “diavol”.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.