Iarnă târzie în toată țara. Viscolul a doborât zeci de arbori, care au blocat drumuri naționale şi au rupt linii de curent

×
Publicitate

Este iarnă târzie în întreaga țară cu temperaturi ca în luna decembrie. Viscolul a doborât zeci de arbori, care au blocat drumuri naționale şi au rupt liniile de înaltă tensiune.

Mai grav este că gerul a distrus culturile timpurii și florile pomilor fructiferi din sute de livezi.

Pe de altă parte un turist de 43 de ani cetățean american de naționalitate română a fost surprins de vremea rea în Munții Făgăraș. Dacă nu mergeau salvamontiștii după el nu avea nici o șansă să răzbată singur pe potecile înzăpezite.

Turistul era singur în munți de o săptămână, pe Valea Rea, în Munții Făgăraș. A dormit în cort și la refugiile de pe traseu. Trebuia să coboare ieri la o cabană, dar nu a mai ajuns la locul de întâlnire.

Episodul de vreme rea, venit pe neașteptate, l-a blocat pe munte între nămeţi de netrecut. Speriați, prietenii lui au sunat la112. Echipajele l-au localizat într-o zonă abruptă și au pornit către el.

Ion Sănduloiu, Salvamont Argeş: "Atunci când colegii noştri erau undeva la 20-30 de minute sub el, îl reperaseră, a venit și elicopterul și l-a extras cu troliul. Este bine, nevătămat".

Cei care au avut de trecut prin Pasul Tihuța, au dat de zăpadă mare și de un frig mușcător.

Drumarii au intervenit la foc continuu şi pe DN7A, între Voineasa și Obârșia Lotrului.

În
județul Argeș, la munte, termometrele au indicat minus 18 grade Celsius, iar stratul de zăpadă are 10 centimetri. Și pe Transfăgărășan au fost probleme.

Iar în județele Iași și Suceava, mai multe mașini au fost prinse sub copacii doborâți de vântul puternic. Traficul pe mai multe drumuri naționale a fost blocat.

Valul de aer polar venit din nordul Europei este atât de puternic încât a ajuns până în insulele grecești, după cum arată hărțile realizate prin satelit.

Narcis Maier, Meteorolog: "Azi dimineață, la Joseni, am avut cea mai scăzută temperatură în jur de minus 13 grade care a fost și un record pentru acesta data. Vântul favorizează senzația de rece. Astfel încât față de temperatura înregistra putem să simțim și cu 10 grade mai scăzut”.

În județul Neamț câteva localităţi au rămas fără curent electric. În această zonă, uneori, iarna ține până în luna mai.

Localnică:
”Facem foc, că avem animale şi le dăm de mâncare. Mergem prin zăpadă, aducem lemne, aducem fân."

Contrastul termic intre perioadele foarte calde și foarte reci, din ultima săptămână, a făcut prăpăd în livezi și pe câmpuri.

Mulți fermieri au vrut să profite de vremea călduroasă de la sfârșitul lui martie și au semănat timpuriu. Planurile le-au fost însă date peste cap. Culturile de floarea soarelui, rapiță și porumb sunt în pericol.

Gerul a făcut prăpăd şi în livezile de caiși, piersici, meri și peri.

În județul Alba, proprietarii au aprins focurile ca să formeze o pătură de fum peste pomi și să îi protejeze. O vreme au reușit, însă acum temperaturile tot mai mici i-au învins.

Sonia Morar, Inginer Horticol: "Acum, în al doilea val de frig, nu am mai salvat nimic".

Alin Dobrei, Facultatea de Horticultura și Silvicultură Timişoara: ”Practic se pierde producția de fructe vom mânca, ca în alți ani, fructe din alte țări"

În tot acest tablou hibernal, surprins de viscol pe munte, un biet pui de vulpe a găsit hrană și adăpost la stația meteorologică de la Vârful Omu. Cu blana plină de promoroacă, arăta a o...vulpe polară.

Vremea frumoasă se întoarce abia spre sfârșitul săptămânii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62533590
Copilul de 9 ani, bătut cu pumnii și picioarele de un adolescent de 17 ani din Bihor, nu a povestit acasă ce i s-a întâmplat

Decizie dură luată de polițiștii din Bihor în cazul unui adolescent de 17 ani care l-a snopit în bătaie pe un copil cu 8 ani mai mic decât el.

61901256
Tinerii din învăţământul profesional ar putea primi subvenţii de 300 de lei pe lună. Proiectul, lansat în consultare publică

Elevii din învăţământul profesional şi tehnic ar putea beneficia de mai mult sprijin ca să îşi continue studiile graţie unui proiect european.

62533583
Sondaj: Românii preferă să intre într-o alianță de politică externă și de apărare cu UE în defavoarea uneia condusă de Trump

Un nou sondaj politic arată că luptă pentru fotoliul de la Cotroceni s-ar da între candidatul AUR și cel susținut de coaliția de guvernare, urmat îndeaproape de primarul capitalei.

Recomandări
471310586 896594912636126 3454510290033490638 n
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

62583835
Kremlinul anunță că Rusia va exporta petrol și motorină în SUA. Ce spune Putin despre discuția cu Trump

Rusia va exporta petrol și produse petroliere în SUA și pe piețele globale, a anunțat sâmbătă Kremlinul, potrivit căruia acordul dintre Vladimir Putin și Donald Trump „va avea un impact pozitiv asupra întregii economii mondiale”.