Furnizorii care au cumpărat curent și gaze cu tarife mici și au vândut la suprapreț ar urma să fie taxați

×
Publicitate

Consiliul Concurenței pregătește o analiză a pieței și este în discuții cu Ministerul de Finanțe pentru un proiect legislativ în acest sens.

Nu a fost stabilită valoarea taxei și nici data la care va intra în vigoare, dar banii ar urma să fie folosiți pentru sprijinirea clienților vulnerabili. Reprezentanții furnizorilor resping această idee și spun că autoritățile nu vor găsi profituri la ei.

Producătorii de gaze și energie din România sunt suprataxați de câțiva ani cu 80 la sută pentru veniturile în plus pe care le fac după creșterea prețurilor. Așa că, aceeași măsură ar trebui aplicată și profiturilor furnizorilor sau intermediarilor, spune președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

Ar fi vorba de furnizorii de energie electrică și de gaze care au cumpărat la prețuri vechi, iar acum ar fi făcut profituri mari.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței: „S-ar putea să vedem profiturile la traderi și furnizori, unde vedem profituri mai mari să introducem o taxare mai mare să putem să finanțăm măsurile de sprijin. Inclusiv pe agenții economici să-i ajutăm.”

Cuantumul suprataxării profiturilor nu a fost stabilit, dar nu va ajunge la 80 la sută ca în cazul producătorilor. Consiliul Concurenței crede că suprataxarea va fi pe o perioadă scurtă de timp și mai blândă ca în cazul producătorilor pentru a nu fi pedepsiți cei care au fost prudenți și au cumpărat din timp energie sau gaze, înainte să explodeze prețurile.

Președintele Asociației Furnizorilor de Energie crede că inițiativa nu-și are rostul pentru că firmele pe care le reprezintă nu au astfel de profituri. Susține că furnizorii nu au știut că prețurile vor crește atât de mult.

Ion Lungu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie: „Este greu de estimat că profiturile s-au făcut la furnizare, să se facă analize, să se vadă unde s-au acumulat profiturile. Cei mai afectați au fost furnizorii de faliment și insolvență.”

Totuși, Consiliul Concurenței a demarat deja discuții cu Ministerul de Finanțe și cu Ministerul Energiei. Aceste instituții, împreună cu Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, ar urma să facă o analiză a pieței pentru a stabili câți furnizori au înregistrat un profit mare în această perioadă.

Un proiect de lege ar urma să fie adoptat anul acesta.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62235393
Managerul Spitalului de Neuropsihiatrie „Poiana Mare” din Dolj, mort într-un accident pe Dunăre

Managerul Spitalului de Neuropsihiatrie „Poiana Mare” din Dolj, Claudiu Buzatu, a murit, sâmbătă, într-un accident pe Dunăre.

62236295
Specialiştii au decis că decesul fetiţei de 2 ani nu a fost violent

Specialiştii din judeţul Harghita au decis că decesul fetiţei de 2 ani din localitatea Plăieşii de Jos nu a fost violent, iar urmele de pe trupul său nu au legătură cu moartea.

62236297
București: O tânără a fost găsită moartă într-un apartament din Piața Romană

Alertă în București. O tânără a fost găsită fără suflare, sâmbătă seara, într-un apartament dintr-un bloc amplasat în zona Pieței Romane.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.