Fraudă uriaşă cu ajutoare sociale, în Bistriţa. Peste 140 de persoane ar fi implicate

62057313
DIICOT

DIICOT a descoperit un grup infracţional care, timp de 5 ani, a obţinut pentru zeci de oameni ajutoare sociale folosind acte false.

Comunicatul DIICOT 

 

La data de 25.06.2019, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistriţa – Năsăud au efectuat un număr de 4 percheziții domiciliare față de 3 inculpați persoane fizice și 1 inculpat persoană juridică, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În fapt s-a reținut că, în perioada 2010 – 2015, a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acționat în mod coordonat, în ceea ce privește obținerea în mod ilegal de indemnizații de creştere a copilului (de la AJPIS), indemnizaţii de şomaj şi subvenţii în baza art. 80, 85 şi 93 indice 4 din Legea nr.76/2002 (de la AJOFM), precum şi ajutoare de boală, sarcină şi lăuzie (de la CAS), utilizând în acest scop înscrisuri întocmite în fals care atestau nereal derularea raporturilor de muncă.

Prin activitatea infracțională s-a cauzat bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 2.181.634 de lei.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare, au fost găsite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, acte contabile, înscrisuri și logistica (aparatură de calcul) folosită la săvârșirea faptelor, precum și sume de bani.

În cauză a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului și popririi, inclusiv pe conturi bancare și bunuri mobiliare, în vederea recuperării prejudiciului, până la concurența sumei de 2.181.634 de lei.

La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud, urmează să fie aduse, în vederea audierii, cele trei inculpate.

În cauză, urmărirea penală se efectuează față de alți 141 de suspecți (persoanele beneficiare ale indemnizațiilor obținute ilegal) și 14 inculpați.

De asemenea, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că, inculpatele săvârșesc în continuare infracțiuni de natura celor pentru care sunt cercetate în prezenta cauză, utilizând același mod de operare, fiind identificate contracte individuale de muncă aflate în derulare, suspecte a fi false.

Urmează ca față de persoanele cercetate să fie dispuse măsurile legale.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Un bărbat din Arad s-a luptat cu un coş de gunoi şi a ajuns la spital. A primit şi amendă

Un bărbat din municipiul Arad a fost dus la spital, după ce a lovit cu piciorul un coş de gunoi din centrul oraşului, el fiind înainte amendat cu 200 de lei de către poliţiştii locali, care l-au surprins când distrugea coşul

Imagini șoc în Suceava: un șofer a blocat mașinile de poliție care urmăreau contrabandiști

Şoferul unui autoturism înmatriculat în străinătate a ţinut în spate, la propriu, rulând pe mijlocul drumului, un echipaj de poliţişti şi unul de la ANAF.

Județul în care infracțiunile din școli s-au dublat față de 2018. Anunțul autorităților

Numărul infracţiunilor înregistrate în şcolile din judeţul Tulcea s-a dublat în anul şcolar 2018-2019 faţă de cel din anul precedent, arată statisticile făcute publice de autorităţile judeţului.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.