Fiul fostului ministru Tudorel Toader, acuzat că ar fi hărțuit sexual două studente pentru a le promova la examene

62593744
News.ro

Poliţiştii din Iaşi investighează cazul lui Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader şi lector la Facultatea de Drept, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a le promova la examene.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a precizat, luni, că poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au început verificări ”pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi pentru dispunerea măsurilor legale care se impun”.

Ancheta poliţiştilor a fost declanşată în urma unui articol publicat de Reporter de Iaşi, în care Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, este acuzat că a hărţuit sexual două studente. Una dintre tinere a povestit jurnaliştilor că a cedat avansurilor şi a întreţinut relaţii sexuale cu el, prima dată în biroul de la facultate, iar a doua oară la notariatul pe care Alexandru Toader îl deţine în centrul Iaşiului.

Nu ar fi singurele victime

Cele două studente ar fi fost abordate de lectorul Alexandru Toader după ce nu promovaseră examenul din prima sesiune. Tinerele susţin că nu sunt singurele victime ale lectorului Toader şi că ar mai exista astfel de cazuri în facultate.

”Dacă tu vrei să continui în cariera asta, sunt nişte sacrificii de urmat. Şi-aşa nu poţi să înveţi nimic, ai emoţii, eşti prea emotivă, mai faci şi terapie pe treaba asta. Dar de ce să dai bani la terapie? Soluţia este să faci sex cu mine”, a povestit una dintre studente despre modul cum a fost abordată de către Alexandru Toader.

Tânăra susţine că a renunţat ulterior la Facultatea de Drept, iar acum finalizează o altă specializare universitară.

Reacția lectorului

Confruntat de jurnaliştii Reporter de Iaşi, Alexandru Toader a refuzat să răspundă acuzaţiilor: ”Momentan, eu vă zic că nu comentez. Da? Nu v-am zis nici «Da», nu v-am zis nici «Nu»”.

Toader predă Drept Civil studenţilor din anul I.

Tatăl acestuia, Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei şi fost rector al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a scris, luni, pe Facebook că este vorba despre un articol de şantaj, dar că indirect este o campanie împotriva sa.

“Un articol de şantaj! «Sunteţi dispus, dacă aceste dovezi vor apărea, să renunţaţi la calitatea de cadru didactic?» - acesta este mobilul respectivului articol! Indirect, este o campanie la adresa mea, purtată de către cei cărora prea mult bine le-am făcut. Nemijlocit, este un atac defăimător la adresa fiului meu, Alexandru, care, la facultate, menţine amfiteatrele pline iar la notariat îşi desfăşoară activitatea cu onestitate şi corectitudine. Avem reprezentarea cine vânează şi pentru cine este vânat postul lui de la catedră. Este josnic şi nedrept să loveşti într-un om atacându-i copilul şi imaginea acestuia. Vom lăsa justiţia să decidă, cu încredere că demersurile judiciare faţă de aceste acţiuni defăimătoare vor clarifica lucrurile!“, a precizat Tudorel Toader.

Articol recomandat de sport.ro
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Citește și...
Un turist epuizat și cu hipotermie i-a alertat pe salvamontiști, care l-au căutat 7 ore în Bucegi, fără să-l găsească

Un turist aflat într-o stare avansată de epuizare şi hipotermie şi care a cerut ajutor este căutat încă de azi noapte de către salvamontiştii din Râşnov şi Braşov.

Distrigaz a oprit alimentarea cu gaz pentru 128 de clienți din București, în urma unui incident la instalație

128 de consumatori din Sectorul 5 din București au rămas fără gaze după un incident la instalaţia care alimentează imobilul, anunţă Distrigaz Sud.

Autostrada A0, aproape să închidă inelul Bucureștiului. Cât mai avem de așteptat și pe ce loturi se lucrează acum

Am putea circula curând un pic mai ușor pe șoselele din Capitală – inclusiv pe Drumul Național de Centură al Bucureștiului (DNCB) – dacă se inaugurează toate loturile din A0 – autostrada de aproape 1 miliard de lei, care va înconjura orașul.

Recomandări
Ce informații ar fi trimis din România în Rusia spionul Ivan Kutsenco. DIICOT: A desfășurat activități ostile României

Bărbatul din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene, a fost arestat marți seară pentru 30 de zile.

SUA ridică blocajul vizelor pentru Ungaria și Polonia. De ce sunt exceptate cele două țări. România mai așteaptă

Administraţia preşedintelui Donald Trump a reluat săptămâna trecută procesarea cererilor de vize de imigrant din Ungaria şi Polonia.

Filmul alertei de dronă din Moldova: un aeroport închis, două aeronave F-18 spaniole ridicate și RO-Alert în 5 județe

Locuitorii mai multor județe, din zona Moldovei, au primit marți, 08 septembrie, un mesaj în premieră.