Fiul lui Ilie Dumitrescu, implicat într-un accident cu o persoană rănită. Surse: A fugit și este căutat de Poliție

×
Publicitate

Fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu este căutat de polițiștii de la Rutieră. Tânărul ar fi fost implicat într-un accident petrecut în cartierul Primăverii din Capitală, dar ar fi plecat de la fața locului.

Mașina pe care acesta ar fi condus-o a fost acroșată de o șoferiță care nu i-a acordat prioritate.

Femeia a fost rănită și transportată la spital. În urma impactului, a fost avariat și un al treilea autoturism. Toto Dumitrescu a mai avut probleme cu autoritățile și în pandemie.

O cameră de bord a filmat scenele de după impact. În imagini se văd cele trei mașini avariate, printre care și un Mercedes cu portiera din dreapta deschisă, la volanul căruia s-ar fi aflat, potrivit polițiștilor, Toto Dumitrescu, fiul de 27 de ani al fostului internațional Ilie Dumitrescu.

Deși nu el a provocat accidentul, ar fi fugit de la fața locului. În autoturismul înmatriculat în Argeș s-a aflat și un pasager. Acesta le-a spus agenților că la volan era Toto Dumitrescu.

Corespondent Știrile ProTV: „Mașina pe care ar fi condus-o fiul fotbalistului Ilie Dumitrescu circula pe Bulevardul Mircea Eliade din Sectorul 1. La intersecția cu Bulevardul Primăverii, o șoferiță de 23 de ani, care ar fi trebuit să îi cedeze trecerea, l-a acroșat. În urma impactului, o a treia mașină, care circula în spatele șoferiței, a fost, de asemenea, acroșată.”

Tânăra a fost rănită ușor și transportată la spitalul Floreasca. Atât ea, cât și celălalt conducător auto au fost testați cu aparatul alcooltest. Niciunul nu bause.

Al treilea șofer s-a făcut nevăzut până la sosirea celor de la Rutieră.

Aceștia din urmă spun că imaginile de la fața locului și declarația pasagerului arată că la volan s-ar fi aflat actorul Toto Dumitrescu.

Claudiu Costea, purtător de cuvânt Brigada Rutieră:
„Colegii mei din cadrul Biroului de accidente cu autori necunoscuți, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au stabilit cu exactitate identitatea conducătorului auto care a părăsit locul accidentului. La acest moment, s-a deschis un dosar de cercetare penală in personam pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului, modificarea sau ștergerea urmelor acestuia și vătămare corporală din culpă.”

Știrile PRO TV au încercat să obțină un punct de vedere de la Ilie Badea Dumitrescu, însă până la această oră nu a putut fi contactat. În schimb, tatăl său ne-a transmis că nu vrea să comenteze despre cele întâmplate.

În 2020, același Toto Dumitrescu a fost prins la volan sub influența drogurilor. Tânărul, care avea la vremea respectivă 22 de ani, a fost depistat la o razie.

Aparatul Drug Test a indicat prezența în corp a două substanțe interzise: cocaină și canabis.

Toto Dumitrescu a cooperat cu autoritățile.

A fost condus la Institutul de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice și i s-a întocmit dosar penal. Dosarul a fost soluționat, fără să fie trimis în judecată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62570736
Un bărbat din Bistrița ar fi agresat doi copii de 11 ani și i-a băgat cu forța într-o mașină. Minorii au sărit din vehicul

Scene revoltătoare într-un parc din Bistrița! Pentru o jucărie, doi copii de 11 ani au fost agresați și urcați cu forța într-o mașină de către un individ de 33 de ani. După câteva sute de metri, cei doi au reușit să sară din mers, spun anchetatorii.

62575034
Elevi din Galați învață într-o școală aflată încă în șantier. Părinții au fost chemați la curățenie, deși primăria are bani

La o săptămână de la deschiderea oficială a școlii, copiii dintr-o unitate de învățământ din Galați sunt nevoiți să suporte schelele și materialele de construcție.

62573829
Parlamentarii români au ținut un moment de reculegere pentru activistul american Charlie Kirk. Propuneri inițiate de AUR

Senatorii și deputații au ţinut, luni, câte un moment de reculegere în Parlament, în memoria activistului american Charlie Kirk, la propunerile unor parlamentari AUR.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.