Filmul accidentului în care doi tineri au murit în Suceava. Erau pe o motocicletă

×
Publicitate

Un tânăr de 29 de ani şi un adolescent de 17 au pierit într-un accident produs în Suceava. Mergeau pe motocicletă, când şoferul unui autocar, plin cu turişti ucrainieni, a virat la stânga, fără să se asigure și i-a lovit în plin.

Cei 67 de pasageri, printre care 18 copii, dar şi conducătorul auto au scăpat teferi.

Accidentul a avut loc în jurul orei 3 dimineaţa, aproape de centrul municipiului Suceava. În imaginile surprinse de camera de supraveghere se observă cum şoferul unui autocar vine pe bulevard şi vrea să vireze la stânga, fără să încetinească şi să se asigure că totul este în regulă.

Regulamentar, din fata vine o motocicletă condusă de tânărul de 29 de ani, care în spate îl poartă pe prietenul său de 17 ani.
Luat prin surprindere, motociclistul nu a mai putut să evite impactul frontal.

Şoferul de origine ucraineană a dat declaraţii cu ajutorul unui traducător. Conducea 67 de turişti acasă, în Ucraina, şi a mărturisit că nu a văzut la timp motocicleta.

"- A intrat în curbă şi nu a observat nimic. Doar în momentul în care a simţit accidentul, a frânat.
- Nu a văzut de unde a venit motocicleta?
- Nu. Habar nu are."

Poliţiştii au stabilit cu greu identitatea celor doi decedaţi. Ambii erau din Ipoteşti, un sat situat la 5 kilometri de Suceava.

Băiatul de 17 ani locuia cu părinţii şi cele 3 surori şi tocmai terminase şcoala profesională. Lucra în domeniul construcţiilor şi îşi dorea să devină angajat pe termen lung.

Familia trăieşte un şoc, mai ales că nu ştia că adolescentul ieşise la plimbare: "Nu ne-a zis cu cine a plecat, dar din auzite cu un băiat. Ei se mai strângeau. Nici nu ştim sigur cum şi care a fost treaba. El a zis că merge la un prieten şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat."

Şoferul ucrainean a rămas în ţară, pentru audieri, iar autocarul a fost ridicat de oamenii legii pentru o expertiza tehnică. Pasagerii au fost preluaţi de un alt autocar şi duşi în siguranţă la destinaţie, în Ucraina.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Ce spune Dragnea despre afirmaţiile Gabrielei Firea privind episodul Halep

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, referindu-se la declaraţiile Gabrielei Firea privitoare la episodul de pe Arena Naţională la care a fost prezentă Simona Halep, că ceea ce a spus edilul Capitalei este "o aberaţie".

Accident feroviar în Dolj. Locomotiva și vagonul-cisternă nu au fost recuperate

La trei săptămâni de la accidentul feroviar din Dolj, când un tren marfar care transporta produse petroliere a deraiat de pe un pod, se fac eforturi pentru a recupera din râpă locomotiva şi un vagon-cisternă.   

Cum a ajuns poliţia să escorteze un elefant de circ pe străzile din Sighetu Marmaţiei

Scandalul iscat în Sighetu Marmaţiei, după ce un elefant a fost purtat într-o maşină, pe străzi, deşi legea din România interzice acest lucru este departe de a se fi încheiat.

Recomandări
SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Hackerii care susțin că au furat datele a sute de clienți Revolut cer o răscumpărare de trei milioane de dolari

Hackerii care susțin că s-au aflat în spatele unei breșe de securitate la Revolut au amenințat că vor vinde altor grupări criminale datele confidențiale a sute de clienți, dacă banca online britanică nu plătește o răscumpărare de 3 milioane de dolari.

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.