Fetița din Botoșani ucisă de unchiul ei a fost violată. Familia ei și ucigașul locuiesc în aceeași curte

62452137
Monitorul de Botoşani

O fetiță de opt ani, din județul Botoșani, care fusese dată dispărută, ar fi fost ucisă chiar de unchiul ei. Copila a fost violată, după cum transmite poliția. Individul a fost prins sâmbătă.

Fata a dispărut vineri seară și a fost găsită moartă la marginea localității Albești. Unchiul ei, fratele concubinului mamei, un bărbat în vârstă de 32 de ani, este cel care ar fi ucis-o. Oamenii din oraș spun că acesta s-ar fi aflat sub influența alcoolului vineri seară, scrie Monitorul de Botoșani.

Oamenii legii au transmis că fetița a fost violată: „Datele pe care le avem până în acest moment ne conduc către o anumită persoană. Este vorba despre un bărbat de 32 de ani, proprietarul imobilului la care a fost trimisă fata de către părinţi. Este o persoană din familie”.

„În acest moment cercetările au fost preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani sub aspectul comiterii infracţiunii de omor calificat. Peste 100 de forţe de ordine din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, respectiv poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi câini de urmă sunt angrenaţi în activităţile de căutare. De asemenea sunt instituite filtre rutiere şi se desfăşoară toate activtăţile specifice pentru identificarea autorului”, transmite IPJ Botoșani.

Un fost angajator al bărbatului spune că acesta avea probleme cu alcoolul, dar nu că credea că este în stare să comită o asemenea faptă.

„Îl cunosc, aici a crescut, îl cunosc de mic. Nu aş fi crezut că e în stare chiar de asemenea lucruri. Era muncitor. Obişnuia să consume alcool şi chiar, din ceea ce ştiu eu şi din surse, aseară a consumat mult alcool pe la magazin, pe unde a mai fost. El era văcar, avea grijă de vacile comunităţii. Sper să reuşim să îl găsim, să se poată rezolva şi misterul acesta. E mare păcat, e un copil. Cred că toată lumea e traumatizată”, a spus fostul angajator.

Familia copilei și unchiul locuiesc în aceeași curte, dar în case diferite. Vineri seară, părinții au trimis-o pe copilă la acesta cu un ceaun, dar fata nu s-a mai întors.

Inițial, familia a raportat dispariția ei, iar polițiștii au declanșat operațiunile de căutare. Și unchiul era dispărut.

Polițiștii au găsit trupul fără viață al fetei în liziera care se află în apropierea locuinței, cu urme de violență.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62402161
60 de copii spălaţi cu insecticid, de la începutul anului. Medic: Oamenii încep să aibă iniţiative din cauza prostiei

Medicul Mihai Gafencu de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara a făcut precizări, într-un interviu acordat News.ro, după ce zeci de copii au fost spălaţi cu insecticid, de la începutul anului.

62382073
Colegiul Medicilor, critici la adresa lui Rafila. „O nouă lege a malpraxisului este de o importanță crucială”

Colegiul Medicilor din România a transmis că şi-a asumat un rol activ în susţinerea şi promovarea unei legislaţii adecvate privind malpraxisul şi consideră că o nouă lege în acest domeniu ”este de o importanţă crucială”.

62452121
Fetița de 8 ani din Botoșani, găsită moartă la marginea unui sat, ar fi fost ucisă de unchiul ei. Individul a fost prins

Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.