Femeie din Sălaj, reţinută de DIICOT după ce și-ar fi obligat nepotul să desfăşoare activităţi cu caracter sexual

61951332

O femeie a fost reţinută de DIICOT Sălaj pentru după ce i-ar fi aplicat, în mod repetat, pedepse inumane nepotului în vârstă de 8 ani.

Potrivit sursei citate, l-ar fi obligat pe minor, ameninţându-l cu un cuţit, să desfăşoare activităţi cu caracter sexual, scrie News.ro.

Anchetatorii spun că femeia îl forţa pe copil să stea în genunchi lângă o sobă, cu haine de iarnă, o noapte întreagă, fără să mănânce şi să bea apă. De asemenea, sora copilului era constrânsă să filmeze activităţile cu caracter sexual, acestea fiind distribuite şi altor persoane.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de reprezentanţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Sălaj au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unei femei în vârstă de 48 de ani, pentru rele tratamente aplicate minorului, agresiune sexuală şi participaţie improprie la pornografie infantilă.

Astfel, în perioada ianuarie 2017- iulie 2018, doi copii în vârstă de 8 ani, respectiv 14 ani, au fost încredinţati în plasament de către Comisia Pentru Protecţia Copilului, mătuşii materne (femeia reţinută), pe considerentul că mama acestora are probleme de sănătate şi nu se poate ocupa de ei întrucât necesită o serie de investigaţii medicale şi intervenţii chirurgicale.

Conform DIICOT, în 26 iulie, un tânăr în vârstă de 19 ani, suspect în acest caz, s-a prezentat la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sesizând că cei doi minori sunt supuşi la rele tratamente de femeia căreia i-au fost încredinţaţi, prezentând mai multe imagini în acest sens.

Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie 2017 - iulie 2018, femeia l-a supus pe copilul de 8 ani, "în repetate rânduri, la pedepse inumane şi de o cruzime ieşită din comun, în măsură să pună în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a acestuia. Punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale şi morale a minorului se desprinde atât din natura pedepselor aplicate, menite să înjosească şi să umilească minorul, cât mai ales din durata acestor pedepse şi modul lor de executare pe perioade foarte lungi de timp (o noapte întreagă)".

Reprezentanţii DIICOT spun că femeia îl obliga pe copil să stea în genunchi, legându-l la gură cu un fular, îmbrăcat în haine de iarnă, cu mâinile întinse şi cu o bâtă pe acestea, forţând-ul să stea în această poziţie timp de aproximativ 20 de ore, lângă o sobă, fără a mânca sau a bea apă.

De asemenea, în aceeaşi perioadă, femeie şi suspectul de 19 ani l-au determinat pe copil, prin ameninţarea cu cuţitul, să facă activităţi cu caracter sexual, în prezenţa acestora şi a surorii minorului, arată DIICOT.

Potrivit sursei citate, femeia şi tânărul de 19 ani au determinat-o pe fată, care a acţionat sub constrângerea morală a celor doi, fără vinovăţie, să filmeze acte sexuale şi au înlesnit filmarea acestuia, producând, deţinând şi stocând în acest fel material pornografic, pe care l-au distribuit ulterior şi altor persoane.

În urma unor percheziţii făcute la Şimleu Silvaniei, la locuinţele femeii, au fost ridicate în vederea cercetărilor un hard-disk, trei telefoane mobile, un cuţit şi o bâtă, precum şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte folosite în activitatea infracţională.

Miercuri, femeia va fi prezentată Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acţiunea a fost desfăşurată împreună cu ofiţeri de poliţie de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Sălaj.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61982587
Accident mortal în Argeș, surprins de o cameră de bord. Detaliul observat în imagini

O femeie de 87 de ani a murit, iar un bărbat este grav rănit în urma unui accident petrecut la Băiculești, în judeţul Argeş.

61982588
Criza pestei porcine ia amploare, deși sunt sacrificați sute de mii de porci. Noi focare zilnic

La cea mai mare fermă de porci din România, cea din Gropeni, Brăila, a început marți sacrificarea în masă a celor mai bine de 140.000 de animale.

61982577
Hoții au prădat plaja terapeutică din Mamaia. Ce au furat

Cinismul hoţilor mutaţi pe litoral în această perioadă nu mai are limite.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.