Fata dispărută din Tulcea a pus la cale o aventură inspirată din cărțile pe care le citea. A fost găsită în Timișoara

62328868

Fata de 14 ani, care a dispărut din judeţul Tulcea în noaptea de marţi spre miercuri, a fost găsită, duminică dimineaţa, în gara Timişoara Nord, poliţiştii stabilind că nu ar fi fost victima vreunei infracţiuni.    

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Tulcea a transmis că în urma activităţilor desfăşurate la nivel naţionale, Denisa Gabriela Coadă, în vârstă de 14 ani, din Mahmudia, a fost găsită, duminică, în jurul orei 6.15, în gara Timişoara Nord, conform News.ro. 

“Adolescenta a fost găsită cu sprijinul poliţiştilor din Timişoara, urmând să fie condusă la un centru de primire D.G.A.S.P.C. Timişoara. Din primele discuţii purtate cu aceasta nu au rezultat indicii că ar fi fost victima vreunei infracţiuni”, a anunţat IPJ Tulcea

Fata a dispărut de acasă în noaptea de marţi spre miercuri. Ea a fost căutată de poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari. Căutările în zona apropiată de locuinţa sa au fost făcute şi cu câini de urmă şi cu o dronă.

Fata a plecat într-o aventură inspirată din cărțile pe care le citea

Denisa Gabriela Coadă a plecat de acasă pe 28 februarie, într-o aventură pe care o planificase de patru luni, inspirată din cartea „Pisicile Războinice”. Tot ce a luat cu ea au fost economiile de 200 de lei, scrie Ziua de Vest.

Ea credea că este personajul principal din carte, care a plecat în aventură într-o pădure. Adolescenta a ajuns până aproape de granița României cu Serbia.

Unul dintre cele mai importante indicii pe care le-au găsit polițiștii au fost o scrisoarepe care fata a lăsat-o și în care povestea tot ce a pus la cale.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cum alungă spiritele rele și iarna tinerii din Rimetea: Avem și sicriu. Îl înmormântăm pe Dome. GALERIE FOTO

În comuna Rimetea din Alba, tinerii au pus în practică un obicei pentru alungarea spiritelor rele, dar și a iernii. Au participat la un obicei vechi de mai bine de 300 de ani, numit Înmormântarea Fărșangului.

Băiatul de 16 ani din Pitești care și-a ucis tatăl a fost arestat preventiv. Avocatul a cerut o expertiză psihiatrică

Noi detalii ies la iveală, în cazul omului de afaceri de 78 de ani, ucis la Pitești. După ce a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiul său, în vârstă de 16 ani, a recunoscut în fața anchetatorilor că și-ar fi omorât tatăl.

O pisică sălbatică a terorizat o localitate din Cluj. GALERIE FOTO

O pisică - este drept, una sălbatică - a pus în alertă o întreagă comunitate din Cluj. A dat târcoale gospodăriilor și a mâncat găinile oamenilor.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când sălbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.