Fanii și apropiații au mers să-și ia rămas bun de la fondatorul trupei Phoenix, Nicu Covaci. Mesajul lui Mircea Baniciu

×
Publicitate

Fondatorul trupei Phoenix, Nicu Covaci, va fi condus pe ultimul drum joi. Între timp, sute de oameni au mers la Filarmonica Banatul din Timișoara, unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit, care va rămâne acolo și miercuri.

Prieteni și fani, deopotrivă, au vrut să își ia rămas bun. Membrii actuali ai formației îl veghează necontenit pe artist și au promis să ducă mai departe legenda Phoenix.

Muzica îl însoțește pe Nicu Covaci și după moarte. Pe sicriul alb sunt scrise versuri din cântecul „Invocaţie”, de pe albumul „Cantafabule”, iar sub ele stă sigla formației. o pasăre phoenix. Două chitare ale artistului sunt alături, împreună cu fotografii din concerte.

Cu lacrimi în ochi, apropiații au așteptat în liniște să își ia rămas bun. Fostul coleg de trupă, Ovidiu Lipan Țăndărică, a venit de dimineață și-a stăpânit greu emoția.

Ovidiu Lipan Țăndărică, fost membru al formației Phoenix: „La revedere, Nicolae! Drum lin către stele, dragul meu. Va fi alături de noi toată viața. Suntem foarte profund emoționați de tot ce se întâmplă, dar este ancorat în amintirile noastre, în sufletul nostru e nemuritor."

La scurt timp a sosit și Mircea Baniciu.

Mircea Baniciu, fost membru al formației Phoenix: „S-a dus, eu am venit acum și mi-e și frică de momentul acesta. La spital nici nu am reușit să ajung pentru că am vrut să îmi păstrez imaginea lui."

Muzica trupei Phoenix a fost stâlp de susținere pentru mulți dintre tinerii din perioada comunistă. Fanii de atunci au venit să fie alături acum de cel care prin muzică a fost alături de ei. Mulți au îmbrăcat tricouri cu numele trupei.

Femeie: „Ei au fost generația care ne-o dat libertatea, ne-am simțit liberi.”

Bărbat: „Eu m-am întâlnit în luna ianuarie la spitalul județean. L-am pupat și i-am zis: Nicule, îți urez sănătate.”

Pentru actualii colegi de trupă, Nicu Covaci a fost mai mult decât un mentor. A fost părinte.

Lavinia Săteanu, Phoenix: „Mie Nicu mi-a dat aripi și curaj, și încredere, m-a lăsat să mă joc pe scenă.”

Costi Adam, Phoenix: „Familie a însemnat pentru noi, iar ce am învățat de la el se va regăsi în următorul disc.”

Cristi Gram, Phoenix: „A fost un munte de voință, această voință ne-a fost deja insuflată. Eu cel puțin nu vreau să cânt decât cu Phoenix.”

Nicu Covaci a fost omagiat și la malul mării, unde admiratorii au depus pe apă o coroană cu crizanteme, astfel încât să plutească spre infinit. Înmormântarea va avea loc joi, iar de față vor fi doar apropiații.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62473023
Universitățile și-au îmbogățit oferta educațională. La Universitatea Suceava s-a obținut acreditare pentru medicină generală

Universitățile din țară și-au îmbogățit oferta educațională cu încă 56 de programe de studii de licență.

62473017
Rezerva de apă a României este în scădere din cauza secetei. În zeci de localități oamenii primesc apă cu porția

Rezerva de apă a României este în scădere din cauza secetei prelungite. Pe Dunăre, convoaiele de barje au început să eșueze. Iar de miercuri încep lucrările de dragare pentru a fi evitată blocarea navigației.

62473012
Noi detalii despre tripla crimă din București. Ce spun vecinii despre cei doi suspecți: „Unul din ei cu probleme cu droguri”

O triplă crimă a zguduit  marți seară liniștea unui cartier din București. Scenele sângeroase s-au derulat într-un apartament dintr-un bloc din Sectorul 2.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.