Exercițiu în Avenul Brătei: femeie, ”salvată” de la 70 de metri adâncime

×
Publicitate

Salvare spectaculoasă din Avenul Brătei, din Munţii Leaota. Zeci de speologi din toată ţara au participat la un exerciţiu de salvare din mediul subteran.

Potrivit scenariului, au avut misiunea dificilă de a salva o tânără care suferise un traumatism la picior şi se afla la 70 de metri în adâncurile peşterii. Intervenţia a fost extrem de dificilă, deoarece avenul are pasaje înguste care au îngreunat înaintarea echipelor de salvare. Misiunea s-a încheiat după mai bine de 6 ore de trudă.

Intervenţiile din peşteri sunt extrem de dificile, atât din cauza porţiunilor foarte înguste, a frigului din galerii, şi a hăurilor care se cască la tot pasul. Pentru a face faţă provocării, speologii temerari s-au împărţit în echipe şi au coborât pe corzi în peşteră, unde se afla presupusa victimă.

Într-un loc în care fiecare centimetru cucerit este o izbândă, speologii s-au chinuit ore întregi pentru a scoate victima la suprafaţă.

Temperatura în subteran nu a depăşit 7 grade Celsius, aşa că salvatorii au pregătit un punct cald pentru ca victima sa nu intre în hipotermie.

Bogdan Ciubotărescu, şef serviciu Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa: ”Evacuarea tărgii din Avenul Brătii este destul de dificilă, nu vă imaginaţi că este o fântână de 70 de metri adâncime. Sunt mai multe puţuri cu schimbare de direcţie, asta înseamnă că avem nevoie de mai mulţi salvatori subterani care trebuie să stea în puncte cheie pentru a trage targa."

Tudor Marin, Salvaspeo România: ”Am primit ajutor şi de la alţi colegi de la Salvaspeo. Se parcurge integral pe coardă şi este dezvoltat într-o rocă care nu permite plantarea facilă a ancorelor în subteran."

Marcel Titianu, salvamont Salvaspeo Dâmboviţa: "Exerciţiul a constat într-o simulare prin extragerea unei victime cu luxaţie la membrul inferior stâng. Eu particip la al doilea exercițiu."

Cristian Ciubotărescu, medic Salvaspeo România: "Ei trebuie să planteze în pereţi diverse amaraje, nişte locuri, puncte fixe, iar Avenul Brătei are din păcate puţine locuri. Pentru ca roca să fie sănătoasă, pentru ca aceste amaraje să nu cadă din perete."

Avenul Brătei este un obiectiv speologic aparte, cu o diferenţă de nivel de 70 metri şi o lungime de peste 230 metri.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61989869
O mașină a ricoșat într-un copac și s-a răsturnat în urma coliziunii cu un alt autovehicul
Un grav accident a avut loc marți dimineaţă pe Şoseaua Iancului din Capitală.
61975702
Petre Daea anunță că s-a început repopularea cu porci santinelă
Petre Daea a anunţat marţi, la Jilava, că a început repopularea cu porci a gospodăriilor afectate de pesta porcină africană (PPA) în satul Olosig din judeţul Bihor, subliniind că "nu ne oprim cu creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei".
61911777
Din 12 octombrie, carburanții vor avea noi denumiri. Directiva Uniunii Europene
Uniunea Europeană vrea să ajute consumatorii să găsească mai repede combustibilii potriviți pentru autoturismele lor, astfel că schimbă modul de etichetare a combustibililor.