Elevii vor avea transport gratuit și pe perioada examenelor de Bacalaureat și Evaluare Națională

62601239
Shutterstock

Elevii vor beneficia de transport gratuit şi pe perioada examenelor de bacalaureat şi evaluare naţională, potrivit unui proiect adoptat marţi, cu unanimitate de voturi, de Camera Deputaţilor.

 

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 83 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul asigurării gratuităţii transportului elevilor pe perioada examenelor naţionale de bacalaureat şi evaluare naţională, chiar dacă acestea se desfăşoară după încheierea cursurilor propriu-zise.

Potrivit iniţiatorului, deputatul UDMR Szabo Odon, această măsură susţine în mod real accesul egal la educaţie şi evaluare naţională, se încadrează în principiile constituţionale ale dreptului la învăţătură şi poate fi implementată fără impact bugetar major, fiind limitată în timp şi ca categorie de beneficiari.

Gratuitate la transport pe durata cursurilor școlare

Conform legislaţiei în vigoare, elevii din învăţământul preuniversitar autorizat sau acreditat beneficiază de gratuitate la transportul public local, judeţean, interjudeţean şi feroviar pe durata cursurilor şcolare, în scopul asigurării dreptului la educaţie.

"Totuşi, pentru elevii claselor terminale (a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă), cursurile se încheie la începutul lunii iunie, conform structurii anului şcolar stabilite prin ordin al ministrului educaţiei. Însă Examenul Naţional de Bacalaureat se desfăşoară ulterior, în luna iunie (probele scrise), şi continuă cu sesiunea a doua în lunile iulie-august. Această situaţie creează un vid legislativ care afectează în mod direct mii de elevi din întreaga ţară, în special pe cei care învaţă în altă localitate decât cea de domiciliu. Din momentul încheierii cursurilor, aceştia nu mai beneficiază de gratuitate la transport, deşi sunt obligaţi să se deplaseze pentru susţinerea examenului de bacalaureat. Această realitate generează inechitate socială între elevii care locuiesc aproape de centrul de examen şi cei care trebuie să călătorească pe distanţe lungi, costuri suplimentare pentru familii aflate adesea în situaţii vulnerabile, precum şi un potenţial risc de absenteism sau abandon în rândul celor care nu îşi permit transportul. (...) Prezenta propunere legislativă are un impact social şi educaţional semnificativ, având ca scop corectarea unei lacune administrative care afectează în mod direct egalitatea de şanse între elevi", subliniază iniţiatorul în expunerea de motive.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional. 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62584368
Explozia din Rahova. CL Sector 5 a aprobat decontarea cheltuielilor pentru rebranşarea oamenilor la curent şi gaze

Consiliul Local Sector 5 a aprobat marţi decontarea cheltuielilor pentru rebranşarea la energia electrică şi gazele naturale a familiilor afectate de explozia care a avut loc în octombrie, în blocul din Rahova.

62601220
Incendiu în parcarea unui mall din Ploiești. Un autoturism s-ar fi aprins din cauza unei candele

Incendiu în parcarea supraetajată a unui centru comercial din Ploiești. Un autoturism s-a aprins în toiul nopții.

62578957
Cu cât plătești mai mult pentru locul de parcare, în 2026, în București

Taxele pentru locurile de parcare de reședință cresc, în 2026, cu aproape 5,6%. Nu e o majorare explozivă, dar contează, în condițiile în care se va adăuga tuturor celorlalte creșteri de cheltuieli pentru bucureșteni.

Recomandări
Imagini piloti romani drone mapn 3
Imagini din misiunea piloților români care au doborât în doar 3 minute dronele rusești deasupra Mării Negre | GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naționale a publicat, pe pagina oficială de Facebook, imagini surprinse în timpul misiunii desfășurate seara trecută de piloții români pentru neutralizarea celor două drone care au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României.

Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Shutterstock iasi
Reacția Primăriei Iași după incendiul de la CET. Peste 22.000 de apartamente au rămas fără căldură

Primăria Iaşi susţine că împreună cu şcolile şi spitalele din oraş caută soluţii temporare de alimentare cu apă caldă şi căldură, în urma incendiului izbucnit sâmbătă la un transformator electric din cadrul CET Iaşi.