Elevi blocați ore în șir în tren din cauza grevei CFR: "Am rămas doar cu o sticlă de 0,5 l de apă, ne este frig"

62231424

O delegaţie a Asociaţiei Elevilor din Constanţa este blocată de mai multe ore într-un tren spre Bucureşti, în localitatea Săruleşti, elevii afirmând că le este frig și nu mai au apă.

Elevii spun că ar dori să se întoarcă acasă, dar nu au cu ce, având în vedere că în zona respectivă nu circulă niciun autobuz.

"Suntem de 3 ore şi jumătate blocaţi în tren în Săruleşti. Am rămas doar cu o sticlă de 0,5 l de apă, ne este frig, iar gustările pe care ni le-au dat părinţii nu ştim cât ne vor mai ajunge. Astăzi, am trecut prin ceea ce elevii navetişti trec zilnic: în această comună nu există niciun autobuz! Nu ştim când sau cum vom ajunge acasă, dar ştim că dezastrul acesta trebuie oprit. Întreb guvernanţii, cum vor ca noi să ne întoarcem acasă? Vor să luăm maşini la ocazii să păţim ca în Caracal?", a declarat preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Ariana Dudună, conform News.ro. 

O delegaţie formată din şapte reprezentanţi ai Asociaţiei Elevilor din Constanţa se deplasa la Bucureşti pentru a participa la protestul sindicatelor din învăţământ. Acum, elevii doresc să revină în Constanţa.

Peste 100 de trenuri sunt afectate, luni, de greva spontană, de la CFR.

UPDATE 18:07 - Alin Şerbănescu, consilier al ministrului Transporturilor, a anunțat că elevii care rămăseseră blocaţi în tren în drumul lor spre Bucureşti au fost recuperaţi.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62067809
Proiect USR: Șoferii de ride-sharing să poată folosi banda specială destinată transportului public
Deputatul USR Filip Havârneanu anunţă că a iniţiat un proiect de lege care prevede că şoferii care lucrează pentru companii de ride sharing gen Uber sau Bolt pot folosi banda destinată transportului public, aşa cum se întâmplă în cazul taxiurilor.
62116061
Două puncte de trecere suplimentare vor fi deschise la frontiera cu Ungaria. „Sunt folosite în weekend”
Autorităţile deschid două puncte de trecere suplimentare la frontiera cu Ungaria, în judeţul Arad, respectiv Variaşul Mic şi Nădlac III, acestea urmând să preia o parte dintre călătorii care vin în ţară în această perioadă.
62231403
Polițiștii s-au autosesizat după apariția unor înregistrări în care o profesoară sugerează elevilor să comită gesturi extreme
Polițiștii din Slobozia s-au autosesizat după apariția unor înregistrări audio șocante în care o profesoară de la Liceul Pedagogic le sugera elevilor să comită gesturi extreme, dacă s-au săturat de viață.